Directorii au fost taxaţi cel mai dur, dar la salariile lor nu doare aşa de tare. Reducerile au fost aplicate după un control al Curţii de Conturi, care a reproşat conducerii Primăriei că la calcularea indexărilor salariale s-a raportat la venitul întreg al funcţionarilor, cu stimulentele incluse, şi nu la salariul „chel”, dând astfel angajaţilor „venituri necuvenite”.
Deşi la fel s-au calculat indexările pentru toţi bugetarii din Bihor, în frunte cu cei de la Finanţele Publice, singurii pedepsiţi au fost cei din Primăria Oradea. Conform amnistiei Guvernului, oamenii nu vor fi nevoiţi să înapoieze banii „necuveniţi”, dar veniturile le vor rămâne scăzute de acum înainte, urmând să revină la nivelul iniţial doar în timp, pe măsură ce vor avansa în carieră. Unora, la pulivară!