Arhivele etichetei: trafic greu

Prea puţine centuri la câte curve sunt în ţara asta!

Vineri în Episcopia, partidul lui Tokes a organizat un marş de protest pentru scoaterea traficului greu din cartier. Pe mine mă nedumireşte de ce nu au ieşit şi românii din Episcopia să facă circ. Oare când ajung în dreptul caselor lor, camioanele circulă în vârful picioarelor? Există o frustrare continuă a locuitorilor din Episcopia. Mereu se plâng că le era mai bine dacă nu intrau în componenţa Oradiei. Uită, însă, că odraslele lor merg la cele mai bune şcoli din Oradea, că beneficiază [...]

De tot râsul: De ce n-a fost inaugurată Centura Şteiului anul trecut

Centura Şteiului, care străbate oraşul de la staţia de pompieri până spre cartierul Petrileni, deci o porţiune de 2,8 kilometri, a fost inaugurată, chipurile, vineri. Inaugurat e însă mult spus, căci pe drumul construit de CNADNR se circulă în voie de luni bune. Atât doar că, de vineri, maşinile de peste 7,5 tone au primit interdicţie prin oraş, fiind obligate să circule doar pe centură. Bihorel a aflat că de fapt, lucrările au fost în marea lor majoritate finalizate anul trecut, [...]
1