Arhivele etichetei: tokes laszlo

Piaţa Unirii, aproape gata. Se montează plăcuţele bilingve

Timp de patru ani, despre partidul PPMT, mai cunoscut ca partidul lui Tokes Laszlo, nu se aude mare lucru. Din când în când, bântuit de o criză de personalitate, Tokes Laszlo mai inventează un steag căruia i se fâlfâie pe balconul biroului său, măcar aşa ştie şi omul din ce parte bate vântul. De cum se apropie campania electorală, PPMT-iştii se reactivează şi cel mai vizibil activist este Csomortanyi Istvan. Acesta a dezgropat deja clasica problemă a plăcuţelor bilingve. Aşa că a [...]
1

Mai puţin de 3.000 de euro. Atât face onoarea lui Tokes Laszlo?

În urmă cu trei ani a apărut în Ungaria o carte intitulată „Nu ne duce pe noi în ispită”, în care erau dezvăluite faptele de alcov ale fostului episcop reformat. Normal că Tokes a reacţionat şi a acţionat editura în justiţie. În fond, el - ca om al Bisericii - trebuie să respecte cuvântul Domnului: iubeşte-ţi aproapele. Păi, e de vină el când vine câte o căprioară sexy la spovedanie exact când omul bisericii simte că-i vine ordinul de la comandantul suprem să-şi iubească [...]

Tokes la UDMR: Fosta nevastă a europarlamentarului s-a înscris în UDMR

Războiul dintre fostul episcop reformat al Oradiei Laszlo Tokes, acum europarlamentar ungar, şi fosta sa soţie, Joo Edith, continuă parcă mai abitir decât acum trei ani, când cei doi îşi ridicau poalele-n cap în sălile de judecată. Luna trecută, Tokes, care este preşedintele de onoare al Fundaţiei Partium, a concediat-o pe fosta nevastă de la Universitatea cu acelaşi nume, lăsând-o practic fără salariu, dar ghiciţi ce răzbunare a găsit femeia! Ştiind că fostul episcop este şeful de [...]

Pentru că nu-i destul de agitat, Tokes Laszlo s-a apucat să agite şi steagul secuilor

Ce fain e când un fost om al bisericii se ţine de flash-mob-uri. De la balconul cabinetului său de neuroparlamentar, Tokes Laszlo militează pentru drepturile secuilor de a li se fâlfâi drapelul, precum şi pentru ca operele scriitorului Wass Albert să poată fi publicate liber în România. Problema lui Tokes este cea clasică a semiilegalistului: adică el se ascunde, dar nu-l caută nimeni. N-am auzit de steaguri rupte ale secuilor şi nici de cărţi ale lui Wass arse în piaţa publică. Chit că [...]

Potrivit oamenilor lui Tokes, la Centrul Mecena frauda nu a depăşit 800.000 de euro

Csomortanyi Istvan, omul lui Tokes Laszlo din cadrul PPMT-ului, a făcut un calcul. Guvernul maghiar i-a dat lui Sanyi Kiss 1,1 milioane de euro ca să facă un Centru Cultural în cadrul fundaţiei Mecena. Dărăpănăturile rămase după cheltuierea banilor au fost evaluate, cu maximă indulgenţă, de către experţii angajaţi de Primărie la 300.000 de euro. Nu trebuie să ai şcoala de depanatori radio-tv ca să îţi dai seama că rata de furtişag este de 73%, adică un procentaj care se situează undeva [...]

Tokes de la PPMT l-a bătut pe Szabo Odon de la UDMR

Fostul episcop Tokes Laszlo le-a dat înfrângerea udemeriştilor, mai exact deputatului Szabo Odon. Până acum Odon era cel mai prolific deputat udemerist, având cinci copii. Ei bine, printr-o singură mişcare dibace, Tokes s-a trezit cu şase copii. Trei cu fosta nevastă, unul cu noua soţie care la rândul ei mai are doi ţânci. Deci Tokes - Szabo scor 6-5. Pun pariu că Odon nu se va lăsa şi va încerca să modifice echilibrul etnic din sânul divizatei comunităţi maghiare. Şansele sunt mici mai [...]

Tokes e nervos că Ziua Naţională a României pică pe 1 Decembrie

Laci Tokes devine din ce în ce mai nervos odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Fenomenul este prezent şi la colegul său de salon, Corneliu Vadim Tudor, semn că boala nu ţine de etnie. Laci baci constată că 1 Decembrie este o sărbătoare veselă pentru români şi tristă pentru unguri, prin urmare am face bine să ne găsim o altă dată. Sau, dacă se poate, niciodată! Nici 12 octombrie al orădenilor nu e pe placul fostului episcop. Atunci au intrat trupele române în Oradea şi, mai mult, [...]

La Urvind haiducii maghiari sunt gata să zdrobească potera valahă

Circ mare stârnit la începutul săptămânii de Partidul maghiarilor din Transilvania. Unul din şefii lui, Istvan Csomortanyi, pe numele lui românesc Fane Ciomârtanul, i-a acuzat pe bozgorii din UDMR că au împărţit fluturaşi instigatori la manifestările contra regionalizării făcute de supuşii lui Tokes. Ciomârtanul a adus ca probe nişte coli care ar fi fost tipărite de UDMR-işti în care se cerea ca Poliţia cotropitoare valahă să fie atacată cu furci, topoare, coase şi greble. Cu furcile am [...]

În loc să-l trimită la casierie, Guvernul ungar l-a trimis pe Tokes Laszlo la Loterie

Fost episcop, fost revoluţionar, actualmente europarlamentar şi păstor al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo face ce face şi revine în centrul atenţiei. De data aceasta, beleaua i se trage de la o investigaţie a unui jurnalist din Cluj, care a descoperit că partidul ex-episcopului a fost sponsorizat de Loteria Ungară şi alte instituţii din ţara vecină cu 3 milioane de euro. Ca să vezi ce pot face 6 numere norocoase din 49, adică aproximativ atâtea câte îi [...]

Mioriţa secuiască (VIDEO)

Tokes Laszlo susţine că secuii au nevoie de autonomie pentru a putea să-şi păstreze limba şi tradiţiile. Pentru asta, ar fi necesar - nu-i aşa? - ca în judeţele Harghita şi Covasna limba şi literatura română să se predea exclusiv în maghiară. Ce vă miraţi aşa? Ascultaţi şi vă minunaţi ce bine sună Mioriţa în ungureşte. Că mie unul tare mi-a plăcut... Şi, dacă alţii mi-au luat-o înainte cu Mioriţa, promit că-mi iau revanşa şi voi traduce „Balada unui greier trist”. Mai ales că în [...]
1