Arhivele etichetei: studenti

Recul de Sorbonica: Profesori şi studenţi orădeni le dau replica şefilor Universităţii

Un editorial semnat săptămâna trecută de directorul BIHOREANULUI, Mircea Chirilă, conform căruia studiile făcute pentru realizarea brandulului Oradiei au scos la iveală că Universitatea este unul dintre punctele slabe ale oraşului, a făcut mare vâlvă în instituţia academică de pe Peţa. Deranjaţi de reproşul că nu contribuie la dezvoltarea municipiului aşa cum ar trebui, unii universitari s-au simţit ultragiaţi. Primul a reacţionat PSD-istul Florian Bodog, acuzând patetic jurnalistul că [...]

10 metode de atragere a studenţilor la Oradea

Ofensivă fără precedent a liderilor de la Sorbonica. Rectorul Costi Bungău a plecat în America să aducă studenți. Nu-i fraier, acolo oamenii au dolari mulți, numai buni de convertit în salarii pentru somitățile locale. Dar mai există un program de captare a amărăștenilor din zona noastră folclorică. Până la urmă, nici nu-i rău că-i momim pe studenți să vină la Oradea! Că vorba aia: dacă nu se mai face carte nicăieri, măcar studenții să alegă un loc care-i mai ieftin. Prin urmare ar [...]

Uite bursa, nu e bursa! Studenții de la Facultatea de Medicină din Oradea, puși pe drumuri degeaba

Studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea sunt luaţi la mişto de conducerea facultăţii. Pe 26 februarie, pe site-ul instituţiei a apărut un mesaj care-i anunţa pe tineri că se va face o nouă selecţie pentru acordarea a două burse, una de ajutor social şi una ocazională, pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, ambele dedicate tinerilor cu venituri mici. Cei interesaţi s-au pus pe adunat documente, pentru că, potrivit anunţului, aveau la dispoziţie două săptămâni ca să-şi [...]
1

Şcoală, scumpă şcoală: Ca să-şi ia ei lefurile, şefii Universităţii vor să mărească iar taxele studenţilor

Studenţii orădeni vor primi în curând o veste proastă. Bihorel a aflat că şefii Universităţii au de gând să majoreze toate taxele de şcolarizare, de la toate facultăţile, chiar dacă dotările din sălile de curs şi laboratoare nu s-au îmbunătăţit defel şi nici, de altfel, performanţele educaţionale ale instituţiei. Taxele se vor mări cu minimum 150 lei, la fiecare specializare, existând însă şi domenii unde scumpirea va fi chiar şi de 300 lei. Majorarea taxelor de studiu, deja o [...]

Facultate fără integritate: Afișele ce anunțau vizita judecătorului Danileț și a fostului ministru Vlad Voiculescu au fost distruse

Hotărât lucru, Alma Mater Varadiensis e o glumă proastă de vreme ce suferă de intoleranţă primitivă. Săptămâna trecută, voluntari ai Asociaţiei Oradea Civică au pus în diverse locuri din oraş, la instituţii publice şi firme private, afişe ce anunţau o întâlnire programată la Filarmonică marţea aceasta, cu judecătorul Cristi Danileţ şi cu fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Atât doar că singurele locuri de unde afişele au fost înlăturate sunt sediile facultăţilor de [...]

Opoziţie de-al dracului: De ce refuză președintele Senatului Universității construirea unui nou cămin pentru studenți

În timp ce Universitatea din Oradea o duce tot mai greu cu banii, preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, îşi permite extravaganţa de a refuza 2 milioane euro pe care Primăria era dispusă să le investească în construirea unui nou cămin studenţesc. La final de an, Curilă a refuzat în două şedinţe consecutive să supună votului parteneriatul cu municipalitatea, motivând că Universitatea doar administrează terenul, deţinut în proprietate de Ministerul Finanţelor. Deşi primarul [...]
1

Nici lui Mang nu-i plac căminele

Spuneam că Senatul Universităţii din Oradea se opune ideii lui Bolojan de a face un cămin pentru studenți. Pentru asta, preşedintele Sorin Curilă a fost în stare să dispară în momentul votului, ca să torpileze cvorumul. Ei bine, iată, că și-a mai găsit un ortac, în persoana universitarului pesedist Ioan Mang. Tocmai ce a venit șefa de la Compania Națională de Investiții cu ideea de a face un cămin cu 800 de locuri, că Mang și-a adus aminte de adversarul său politic, Ilie Bolojan. Așa că [...]

Studenţi insistenţi: Comisia de Etică a Universităţii, somată în continuare să-l sancţioneze pe Sorin Curilă

Continuă epopeea declaraţiilor pro-familie tradiţională făcute de preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă, la ceremonia de inaugurare a anului universitar. Iniţial, 13 preşedinţi de asociaţii studenţeşti l-au reclamat pe Curilă la Comisia de Etică pentru propagandă religioasă, dar sesizarea lor a fost respinsă pe motiv că nu fusese semnată cu nume şi prenume, ci în numele organizaţiilor. Săptămâna trecută, după o lună de la prima sesizare, studenţii au depus o [...]

Războiul studenţesc: Mai mulți studenți de la Teologie vor să-l scoată basma curată pe Sorin Curilă în scandalul referendumului

Scandalul privind declaraţiile pe care preşedintele Senatului Universităţii, Sorin Curilă, le-a făcut la debutul anului universitar, când i-a îndemnat pe boboci să meargă să voteze pentru familia tradiţională la referendum, ia amploare. Joia trecută, un grup de studenţi de la Teologie Ortodoxă au decis să adune semnături prin care să arate că cele 13 asociaţii studenţeşti care l-au reclamat pe Curilă la Comisia de Etică n-ar reprezenta studenţimea orădeană şi că, de fapt, sesizarea ar fi [...]

Parcare-n praf: Decât să plătească parcarea, universitarii orădeni preferă să-și lase mașinile pe alei neasfaltate

Universitarii orădeni, deopotrivă profesori şi studenţi, par să prefere asfaltului colbul vara şi noroiul iarna. După o investiţie prin care Universitatea a realizat în campus, către Cimitirul Municipal, o parcare civilizată, cu sute de locuri, comparabilă cu cea a complexului Auchan din vecinătate, angajaţii şi studenţii nu o folosesc decât sporadic, mai degrabă accidental. Miercurea trecută, pe imensul platou spre care accesul este restricţionat printr-o barieră erau parcate cel [...]

Zece motive să fii student la Sorbonica

1. E bine să mergi la facultate la Sorbonica pentru că acolo nu trebuie să mergi la facultate. 2. Candidații nu sunt complexați, pentru că oricum mulți dintre dascăli sunt mai proști ca ei. 3. Dacă unu’ ca Bodog a ajuns ministru, senator și cu două doctorate, la Sorbonica orice miracol e posibil. 4. La Universitatea din Oradea prezența nu este obligatorie, nici măcar la dascăli. 5. Deși taxele de școlarizare cresc permanent, șpăgile pentru examene au rămas neschimbate. 6. Nu [...]

Flirt de modă nouă: Studenții Universității din Oradea au pagină de matrimoniale pe Facebook

Studenții orădeni au șanse sporite să-și găsească o pereche cu ajutorul unei pagini de Facebook numită UOradea Crush, tot mai populară, descrisă de administratorul ei anonim drept „pagină de matrimoniale”. Cum funcționează? Băieţii şi fetele trimit către pagină mesaje cu descrieri ale celor care le-au picat cu tronc, dar ale căror nume nu le ştiu, iar necunoscutul le preia și le postează în numele UOradea Crush. Până acum, unii studenţi au căutat fete pe care le-au văzut pe la cantină [...]

Abia la final de studii au aflat studenții că diploma nu ajunge

Studenții de la Istorie, Relații Internaționale, Științe politice și Jurnalism au avut cursul festiv. Ocazie cu care a fost invitat fostul ministru al Educației, domnul Andrei Marga. Omul le-a spus-o de la obraz că în ziua de azi nu mai ajunge să ai o diplomă. Asta ar însemna că, de fapt, facultatea reprezintă doar începutul studiilor. Nimic mai adevărat! Omul învață dar, mai ales, se învață minte toată viața. Există însă și contraexemple: cazul primului ministru, care, la cum [...]

Burse din părţi: Ministerul Educației i-a lăsat fără bani pe studenții merituoși

Pe cât de mare este bucuria profesorilor Universităţii din Oradea, cărora guvernul PSD-ALDE le-a mărit salariile cu 20%, pe tot atât de trişti sunt studenţii orădeni. Pentru că Ministerul Educaţiei nu a alocat banii necesari pentru plata burselor acestora, chiar dacă semestrul II de studii a început de mult, ba pentru cei din anii terminali chiar se apropie de final, tinerii încă nu şi-au primit nici bursele de merit, nici pe cele sociale. Abia la sfârşitul săptămânii trecute au [...]
1

Vești bune: Creșteri fără egal la Sorbonica!

Nu a crescut numărul articolelor publicate în reviste de specialitate! Nu a crescut numărul studenților eminenți! În schimb, au crescut taxele la unele facultăți, ceea ce nu-i de colea. Că tot ne plângem că Sorbonica nu-i pe creștere... Nici că se putea altă tendință, din moment ce Roborul crește, prețul benzinei la fel, inflația crește și ea, iar studenții cresc odată cu țara. Iată câteva implicații ale acestei creșteri de taxe: 1. Dacă mai cresc mult taxele, studenții vor avea [...]

Nedreptate ca la Drept: De ce s-au revoltat studenții de la Administrație Publică în sesiune

Nu bine şi-au început viaţa de studenţi, că tinerii din anul I de la specializarea Administraţie publică a Facultăţii de Drept din Oradea se consideră nedreptăţiţi. Deşi conform planurilor de învăţământ trebuiau să urmeze în semestrul II cursul opţional „Elemente de drept roman şi istoria statului roman”, lectorul Aurelia Gidro a decis să le predea această materie în semestrul I, laolaltă cu colegii lor din anul I de la Drept, care au în programa primului semestru un curs similar, [...]
4

Sorbonei ţopăitori: Universitatea din Oradea și-a făcut… ansamblu de dansuri populare

La Universitatea din Oradea, profesorii şi studenţii uită de probleme... bătându-se pe picioare. La propunerea unui dansator profesionist, Mihai Jurcă, Universitatea şi-a înfiinţat săptămâna trecută propriul ansamblu de dansuri populare, botezat „Datini din Bihor”, chiar dacă nici Facultatea de Litere, nici cea de Arte nu au un departament de etnografie şi folclor. Coordonat de Jurcă şi de prorectoriţa Ligia Burtă (foto), ansamblul are deocamdată o singură grupă de dansatori, formată [...]

La Sorbonica până și dascălii se apucă de învățat

Conștienți că au ajuns dascăli în mod abuziv, pe baza iuțelii de mână și a nebăgării de seamă, sorboneii ajunși universitari pe vremea lui Unchiu’ Maghiar se apucă de învățat! Așa, avem prodecani care sunt boboci în cadrul propriilor facultăți, numai să crească numărul studenților și să nu se desființeze secțiile. Rectorul Barney, care de obicei nu vede și nu știe nimic, nici acum nu crede că e ceva ieșit din comun. Adevărul e că nu-i nimic anormal ca un dascăl să devină boboc, ca [...]

Tare în parcare: Studenții care vor abonamente de parcare pot să-și pună pofta-n cui

Şefu-i şef şi-n şanţ! Studenţii Universităţii Oradea au constatat cu surpriză că la atribuirea abonamentelor pentru locurile de parcare, oricum insuficiente, din campusul universitar au prioritate şefii şi şefuţii. Primul criteriu de departajare este funcţia solicitantului, acesta având prioritate dacă este reprezentant al studenţilor într-un for decizional cum ar fi Senatul sau diferite consilii, comisii sau comitete. Mai mult, în faţa unui student de rând va avea întotdeauna [...]

Facultăţi da, studenţi ba! Tot mai puţini tineri se înscriu la admitere la Universitatea din Oradea

Sesiunea de admitere din această vară i-a lăsat cam încrâncenaţi pe universitarii orădeni. Deşi numărul bobocilor care vor începe cursurile la toamnă va fi cunoscut abia săptămâna aceasta, Bihorel a aflat deja că la toate specializările totalul celor înscrişi a fost mai mic decât cel estimat. Inclusiv la Medicină, cea mai în vogă facultate din oraş, concurenţa a fost mult mai lejeră, chiar dacă anul acesta au luat Bac-ul mai mulţi absolvenţi decât anul trecut, deci potenţial [...]