Arhivele etichetei: sesizare

Etică întoarsă: Comisia de Etică a Universităţii nu ştie cum să „omoare” plângerea studenţilor împotriva lui Curilă

Studenţii orădeni au demonstrat la începutul noului an de învăţământ că nu sunt nici ghiocei, nici oi în turmă, îndrăznind să-l reclame la Comisia de Etică a Universităţii pe preşedintele Senatului, Sorin Curilă, fiindcă în ceremonia inaugurală de la Teatru i-a îndemnat să voteze DA la referendumul „pentru familie”. Sesizarea depusă în numele a 13 asociaţii studenţeşti a fost însă respinsă de Comisie, cu un argument „beton”. „Vă informăm că nu aţi respectat procedura şi anume documentul [...]
4

Nişte tufe… Poliția Locală a somat Consiliul Județean să-și curețe terenurile de ambrozie

După ce Poliţia Locală Oradea a anunţat că nu va fi blândă cu niciun proprietar de terenuri care nu stârpeşte ambrozia, iar deputatul liberal Florica Cherecheş a cerut public Consiliului Judeţean să ia măsuri pentru nimicirea acestei buruieni, prin vocea purtătorului de cuvânt Adrian Şimon, CJ Bihor a anunţat, pe 9 septembrie, că el unul şi-a îndeplinit misiunea şi că a cosit ambrozia de pe terenurile sale. Numai că, după cum au avut să constate săptămâna trecută poliţiştii locali, [...]

Sfânta „karată”: Scandal între preotul ortodox din Sînmartin şi antrenorul de karate Ioan Vaida

La începutul lunii, familia preotului Alin Păşcuţă, de la Biserica Buna Vestire din Sînmartin, a pus de un „kumite” cu strigături cu antrenorul de karate Ioan Vaida, de la clubul Shogunul ce funcţionează la Palatul Copiilor. Preoteasa s-a certat cu antrenorul pentru felul în care acesta vorbeşte cu fiica sa, una dintre cele mai medaliate sportive ale clubului. Conflictul s-a amplificat de la ocări până la sudalme şi îmbrânceli, după care femeia i-a făcut antrenorului plângere penală [...]
1

Control după ureche: Poliţia Locală nu dă amenzi pentru tulburarea liniştii publice

Aveţi de făcut un chef? Acum e momentul! Conform răspunsului trimis de Poliţia Locală unui orădean care a reclamat deranjul provocat în fiecare noapte de o firmă din Velenţa, echipajele trimise în teren nu pot da amenzi pentru tulburarea liniştii publice. Această contravenţie trebuie susţinută cu măsurători de zgomot, iar sonometrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor stă mai mult la reparaţii decât în teren. Ca să nu mai dea cinstea pe ruşine şi cu alte ocazii, directorul Poliţiei [...]