Arhivele etichetei: servicii

Secretosul Pásztor: Șeful Consiliului Județean Bihor își poartă discuțiile prin parcuri (FOTO)

Prima măsură luată de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a fost, imediat după instalarea în funcţie, în vara lui 2016, să-şi renoveze biroul, pretext cu care meşterii au spart toată tencuiala şi au înlocuit până şi duşumelele, pentru a depista legendarele microfoane puse de „servicii” şi a evita, astfel, să fie interceptat vorbind vrute şi nevrute despre diverse afaceri. Atât doar că n-a avut mare încredere în meşteri şi, atunci când vrea să aibă discuţii [...]

Săptămânal, câte o tâmpenie de la Fisc

Eram îngrijorat că cei de la Ministerul de Finanțe n-au scos nicio tâmpenie în ultima săptămână. Să se fi deșteptat brusc slujbașii sau pur și simplu au plecat toți în concediu, șeful înghițind cheia de la instituție? Din păcate, iată, că totuși oamenii lucrează, așa că nu scăpăm de acest blestem care se numește hărnicia prostului. Acum s-au gândit să trimită formulare tipizate tinerilor însurăței în care aceștia să treacă sumele cheltuite cu muzicanții, fotografii și patronii sălilor de [...]

Zece considerații despre Statul paralel

1. Statul paralel e condus de un Guvern care se dă rotund. 2. Guvernul la rândul lui e coordonat de niște capete pătrate din Parlament. 3. Parlamentul e dirijat din spate de un triunghi amoros: PSD-ALDE-Administrația Penitenciarelor din România. 4. Statul paralel e mai puțin obositor decât statul în cap sau pe vine, deci e preferabil acestora. 5. Pentru cei cu trei dinți și neuroni și mai puțini: Statul paralel e un fel de binom rătăcit în câmpul tactic, unde serviciile sunt [...]

Servicii de cacalitate: Toaletele din Primărie au fost dotate cu radiouri (VIDEO)

Angajaţii municipalităţii au făcut încă un pas înainte pentru a pune în operă planul primarului Ilie Bolojan a de a oferi orădenilor cele mai bune servicii publice din ţară. Începând din această săptămână vizitatorii nevoiţi să apeleze la toaletele din clădire vor beneficia de condiţii net superioare. Asta după ce angajaţii administrativi au montat câte un radio în fiecare dintre cele 11 WC-uri. Conectate la reţeaua de iluminat, aparatele intră în funcţiune de câte ori se aprinde [...]
1