Arhivele etichetei: santaj

Uite Popa, nu e Popa!

La câte acuzații avea fostul prim-procuror Vasile Popa, nu era indicat să treci prin preajma casei lui dacă nu erai înarmat până în dinți. Așa cum deja ne-am obișnuit, din 17 mari fapte de haiducie, din care a lipsit doar genocidul, 16 au fost desființate de Curtea de Apel Timișoara. Totuși, cum omul făcuse câteva luni de arest, și apoi și din acela la domiciliu, nu se făcea să nu-i găsească o bubă, că ar fi avut tupeul să ceară banii de salariu, retroactiv, bașca ceva despăgubiri pe [...]

Vasile Popa, şeful de la Parchet, e la pământ. Mai exact la mochetă

Iureş mare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde şeful acestuia, Vasile Popa, a fost acuzat de atâtea fărădelegi că practic survolează tot Codul Penal. Mai toţi colegii de serviciu au fost extrem de uimiţi, dar nu că i s-a întâmplat asta şefului lor, ci de ce i s-a înfundat aşa de târziu. Domnul Vasile e acuzat că ar fi luat doar de la un afacerist vreo 50.000 de euroi, dar acum că lumea a prins curaj, s-ar putea să iasă la iveală şi alte nebunii. Un lucru e limpede: au [...]
1

Avocatul Ioan Sava e acuzat de şantaj de către DNA. Sava zice că e invers

Iată că şi comentariile de pe internet încep să facă victime. Un comentariu pe un blog s-a lăsat cu o reţinere. Pentru că din casa avocatului Sava a plecat mesajul incriminat acesta a stat câteva ore pe arest, fiind apoi pus în libertate de instanţă. Ăsta e semn că se cam strânge laţul şi postacii care se ascund după semnături anonime riscă pe viitor să taie sare prin ocnele patriei. Avocatul Sava şi-a arătat demonstrativ cătuşele şi a declarat că el este cel şantajat, de procurorul [...]

Anti-reclamă: La 7 ani de la dispariţie, Gazeta de Oradea flutură în centrul oraşului

Deşi de la dispariţia Gazetei de Oradea şi a trustului care o edita, ai cărei patroni au fost judecaţi pentru şantajarea mai multor politicieni şi oameni de afaceri din Oradea, Cluj şi Târgu Mureş, s-au scurs mai bine de şapte ani, pe clădirea unde funcţiona redacţia locală, situată pe Corso, deasupra Irish Pub, continuă să atârne un banner cu numele publicaţiei. Cum reclama este cu totul inutilă, fiindcă morţii n-au nevoie de publicitate, bannerul nu face altceva decât să le aducă [...]

Reputaţia salvatoare: Cu o condamnare la activ, Livia Bara este un notar model

Plecată cu scandal din Primărie şi transformată în notar, vestita ex-secretară a Consiliului Local Sânmartin, Livia Bara, n-a avut parte de noroc. Condamnată definitiv pentru complicitate la şantaj, femeia a fost exclusă, după cum se ştie, în 2009, din profesie printr-un ordin al ministrului Justiţiei, aşa cum cer reglementările în domeniu. Chestiunea s-a dovedit însă temporară căci, după cum a aflat Bihorel, ordinul a fost anulat de curând de instanţele bihorene, pe motiv că [...]