Arhivele etichetei: regele ferdinand

Distracţie scumpă: Cât a plătit Primăria Oradea pentru asigurarea mantiei, sceptrului și coroanei Regelui Ferdinand

Palatul administrativ al oraşului şi-a dublat valoarea peste noapte. Primăria Oradea găzduieşte săptămâna aceasta o expoziţie cu mantia, sceptrul şi Coroana de oţel a Regelui Ferdinand I Întregitorul, cu ocazia împlinirii unui secol de la vizita Familiei Regale. Măsurile de securitate instituite sunt cu atât mai stricte cu cât valoarea exponatelor o depăşeşte pe cea a clădirii. Conform poliţei de asigurare încheiate de municipalitate, obiectele regale sunt estimate la 10 milioane [...]
1

Statui la plimbare: Emanuil Gojdu şi Mihai Viteazul vor fi mutaţi cât de curând din Piaţa Unirii

Emanuil Gojdu şi Mihai Viteazul se pregătesc să o ia din loc! Conducerea municipalităţii face demersuri pentru mutarea celor două statui din Piaţa Unirii, grăbită de necesitatea demarării cât mai rapide a lucrărilor de reabilitare a zonei centrale. Prima ar urma să fie mutată în Piaţa Emanuil Gojdu de lângă colegiul cu acelaşi nume, iar cea de-a doua în Parcul Mihai Viteazul, după cum a fost rebotezat anul trecut Parcul Liniştii amenajat pe amplasamentul fostului cimitir Olosig. Mai [...]

Soluţie creştinească pentru statuia din Piaţa Unirii: Să-l punem pe Iisus!

Asociaţia Visual Kontakt, deja cunoscută pentru organizarea a tot felul de expoziţii şi evenimente nonconformiste, a lansat recent prin mediul virtual un concurs botezat „Orthodox is better”, conceput după ce reprezentanţii asociaţiei au constatat că asistăm la o adevărată „biserificare” a ţării. Orădenii au fost provocaţi, aşadar, să realizeze un colaj prin care să modifice zone şi clădiri importante ale oraşului adăugându-le, fiecare după cheful şi imaginaţia proprie, câte un simbol [...]
2

Pedelistul Cristian Puşcaş face praf proiectul de refacere a Pieţei Unirii

Domnul Puşcaş e arhitect la bază, aşa că pare inexplicabil de ce s-a băgat în politică fără teama de a se murdări pe pantofi. Dar asta e altă treabă. Ca profesionist omul desfiinţează proiectul reabilitării centrului oraşului, numindu-l „varză a la Cluj”. Dânsul habar nu are că prin această manevră, Primăria Oradea se pune bine cu viitoarea capitală a Regiunii de Nord Vest. Mai mult decât atât, chiar şi arhitectul a fost adus din oraşul capitală de regiune. Mă aştept ca fenomenul de [...]
1