Arhivele etichetei: primarie

Omul potrivit, în carantina potrivită

Ca să le treacă cheful de plimbare celor aflați în izolare, Prefectura şi Primăria le-a găsit un loc păzit numai bun pentru a-și petrece două săptămâni de vis pe banii Statului. E vorba de niște corturi cazone amplasate în Piaţa 100, cunoscută şi ca piața de vechituri. Ideea e genială pentru că mulți dintre cei indisciplinați se vor simți ca acasă. Apoi nici condițiile nu-s de lepădat. Paturi pliante, mese de lemn, corturi ușor încălzite. Și nu în ultimul rând, jandarmi la poartă, cu [...]

Zece taxe noi, pentru noi

1. În Oradea se va introduce o nouă taxă: taxa pe orice taxă, egală cu 10% din salariul minim. 2. Se vor dubla taxele de parcare cu spatele, că noi trebuie să mergem mereu înainte. 3. Sediul PSD va fi impozitat ca Muzeu al orașului și se va numi Muzeul Figurilor de Ceară. Că așa culoare avea Ianoş Mang și compania la aflarea rezultatelor la Prezidențiale. 4. Impozitul pe teren se va modifica, pentru că nu se va lua în considerare doar suprafaţa, ci și volumul până la o adâncime de [...]

Zece măsuri pentru sabotarea Aeroportului Oradea

1. Îl pui pe Păstor la șefia Consiliului Județean. Și va deveni, din Păstor, Sabotor. 2. Îi mai arunci slugii tale prea-plecate, Ianoș Zbang, câte un oscior ca să întoarcă capul de la grozăviile de la Aeroport. 3. Pe nenea acela mic de la ALDE, care oricum nu cotează, îl mulțumești punându-i inginerul șef de la firma proprie, în Consiliul de Administrație. 4. Îl faci șef peste zboruri pe nenea Muu, fost la Zoo, acum meșter la gunoaie. 5. Îi interzici comandantului Ghiță Pasc să [...]

Primăria caută cunoscători ai limbii maghiare

Chiar că ne-am făcut de mândra baftă! S-a câștigat un proiect prin care Oradea, ca orice oraș turistic care se respectă, să fie împânzită cu indicatoare în română, maghiară și engleză, pentru semnalizarea celor mai importante obiective de vizitat. Dacă, în loc de maghiară, ar fi trebuit inscripționate în malgașă, mai înțelegeam să fie greșeli. Dar totuși, să nu găsească Primăria un rafinat cunoscător de limbă maghiară, care să poată face diferența între Piața Unirii și Piața de [...]

Căsătorii la secret: Numele celor care se căsătoresc la Oradea nu se mai văd pe site-ul Primăriei

De o lună, numele însurăţeilor care îşi leagă destinele în Oradea rămân un secret. Pe site-ul Primăriei, secţiunea de publicitate a căsătoriilor, unde se publică, aşa cum legea obligă, anunţurile cununiilor civile din oraş, a „crăpat”, aşa că niciun asemenea anunţ nu mai poate fi văzut. Întrucât Codul Civil prevede că o căsătorie poate fi încheiată doar la 11 zile după afişarea declaraţiei de căsătorie la sediul Primăriei şi pe site-ul acesteia, se pune întrebarea dacă nu cumva toate [...]

Zece efecte ale ciocnirii cu o mașină a Poliției

1. Dacă circuli pe un drum cu prioritate și de pe un drum lăturalnic iese o mașină a Poliției, automat se schimbă prioritățile. 2. Dacă mașina Poliției nu are semnale luminoase, nu înseamnă că nu merge în misiune. 3. Din cauza economiei de carburant, sirena nu se mai pornește pe mașinile Poliției, iar șoferul strigă „liru-liru”. 4. Dacă polițistul din mașina accidentată înfige baioneta în șoferul care l-a bușit, acesta din urmă va fi acuzat de port ilegal de armă albă. 5. Șefii [...]

Coadă cu repetiţie: Sistemul de ticketing din piramida Primăriei Oradea mai mult încurcă

Sistemul de ticketing implementat de Primărie în sala ghişeelor încurcă cel puţin tot atât cât ajută. Mai mulţi orădeni s-au plâns că au fost obligaţi să ia două sau chiar trei numere de ordine la ghişeu ca să ajungă să vorbească cu funcţionarii. Cum numărul de ordine eliberat de automatul de la intrare nu are inscripţionat pe el numărul ghişeului la care urmează să fie primit, contribuabilul trebuie să stea cu ochii pe monitoarele de pe pereţi ca să-şi dea seama când şi unde îi vine [...]

Cetăţeanul p…ii: Primarul din Sânnicolau Român îi trimite la plimbare pe cetăţenii care nu l-au votat (VIDEO)

La Sânnicolau Român, democraţia se gată la intrarea în Primărie, se plânge un localnic obidit că edilul a ajuns să-l trateze cu... organul. Săteanul Adrian Bojan (foto stânga) i-a povestit lui Bihorel că primarul PNL-ist Dumitru Munge (foto dreapta) are boală pe el încă de anul trecut, când a refuzat să-l angajeze referent cultural, deşi e cântăreţ de muzică populară, fiindcă în campanie l-a susţinut pe candidatul PSD-ului. Marţea trecută, edilul l-a jignit de-a binelea: nu vrea să-l [...]

Zece efecte ale inundațiilor în Oradea

1. Site-ul Consiliului Județean hun-news.ro a postat zeci de poze cu apa de pe străzile din Oradea. Despre inundațiile din Ungaria nimic. 2. Pentru a putea trece de zona stadionului, se va introduce în circulație tramvaiul cu vâsle. 3. În zona magazinului Crișul polițiștii de la Rutieră vor veni în misiune numai cu costum de scafandru. 4. Pompierii merg în misiune cu zâmbet pe buze că dușmanul lor principal e focul, nu apa. 5. Pizmașii lui Bolojan strâng bani să cumpere o [...]

Peticeală la Primărie: Calculatoarele din Primărie sunt mai mereu „în pioneze”

Informaticienii municipalităţii repară calculatoarele Primăriei cu piese vechi scoase din unităţile de hard-disk defecte, pe principiul românesc „merge şi aşa”. Efectul: abia reuşesc să pornească un monitor sau un calculator, că se strică altul. Administraţia locală a rămas fără contract de furnizare a pieselor de schimb IT în urmă cu o lună, după ce primarul Ilie Bolojan a cerut ca toţi furnizorii să fie stabiliţi prin proceduri de selecţie, indiferent de valoarea tranzacţiilor, iar [...]

Criminalul se întoarce întotdeauna la locul faptei: cazurile Kiss şi Domocoş

Justiţia ştie acest lucru şi face tot posibilul ca dictonul să se aplice. După ce e acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean s-a învârtit de vreo 4 milioane de euro, Alexandru Kiss e liber să zburde prin finanţele judeţului. La fel şi primarul din Binş, Adrian Domocoş. Cu numai trei dosare penale, judecătorii au decis că omul poate să presteze în continuare ca primar, în fond va avea nevoie mare de bani de acum înainte, pentru plata avocaţilor. Va trebui să caut [...]

Ilie Tombolojan: Primarul Bolojan a câştigat un abonament Digi Play

Să mai zică cineva că primarul n-are noroc! Ilie Bolojan a câştigat miercurea trecută unul dintre cele 1.000 de abonamente Digi Play la tombola organizată de RCS&RDS pentru recompensarea clienţilor operatorului de internet, telefonie şi televiziune. Ca urmare, deşi porneşte televizorul doar pentru ştiri, edilul va putea să îşi petreacă sărbătorile în faţa ecranului comandând filme sau seriale din videoteca postului de televiziune. Asta ca să mai schimbe atmosfera de thriller din [...]
1

Anul acesta Revelionul pică pe 12 decembrie

Calculele sunt simple. Ştefan Hruşcă a venit să colinde la Oradea pe 5 decembrie. Iar când colindă Hruşcă, vine Crăciunul. Şi cum la o săptămână după Crăciun vine Revelionul, tot orădeanul va serba pe 12 decembrie Noul An. Aşa mi-au ieşit mie socotelile! Mergând pe aceeaşi logică, Sfântu’ Ioan va fi în 18 decembrie, după care fiecare orădean se poate retrage pe la damigenele lui, să petreacă şi împreună cu ceilalţi români. Singurii care nu vor avea parte de sărbători sunt poliţiştii [...]

Gică Contra prezintă opt motive pentru care parcul făcut pe strada Xenopol e naşpa

Compania RCS&RDS a decis să „facă ca cadou” urbei un parc pe strada Xenopol. E vorba de 8.000 de metri pătraţi, în care s-au plantat arbori de patru ani, la 500 de euro bucata. Spaţiul este irigat, iar Primăria mai trebuie doar să amplaseze bănci şi locuri de joacă pentru copii. Am primit, în schimb, de la domnul Gică Contra câteva observaţii de bun nesimţ cu privire la această chestiune. „Dragă Bihorel, vreau să aduc la conştiinţă la toţi orădenii următoarele observaţii: 1. [...]

Tăiaţi la salarii: Angajaţii Primăriei şi-au primit lefurile diminuate

Jale mare în Primărie! Angajaţii municipalităţii şi-au primit vinerea trecută salariile diminuate cu sume între 130 şi 240 lei. Pălmaşii de rând, care au salarii de până în 1.200 lei, s-au trezit cu o reducere de circa 50 lei, în vreme ce funcţionarilor cu grade profesionale mai mari, plătiţi cam cu 2.000 lei, s-au trezit cu leafa subţiată cu 130 lei. Directorii au fost taxaţi cel mai dur, dar la salariile lor nu doare aşa de tare. Reducerile au fost aplicate după un control al Curţii de [...]
3

Veşti bune pentru PNL: Petru Filip se întoarce în Bihor

După atacurile teleormănene ale lui Liviu Dragnea asupra primarului Ilie Bolojan, în sfârşit a apărut şi o veste bună pentru PNL Bihor. Petru Filip, omul cu cel mai mare capital de antipatie din Oradea (la mare distanţă de Mircea Matei), vine să întărească rândurile PSD-ului local. Deja omul şi-a făcut datoria: a adus câţiva consilieri judeţeni în barca social-democraţilor, pe Vasile Petruţ, Dorel Dume şi Alina Popa, aşa că nimeni nu va mai putea atenta la postul de vicepreşedinte al [...]

Ajutaţi cu de-a sila: Primăria va reabilita forţat şi blocurile orădenilor care s-au răzgândit şi le va lua apoi banii

Aleşii orădenilor se întrunesc săptămâna aceasta în şedinţă extraordinară pentru a rediscuta reabilitarea a 120 de blocuri din oraş. La cererea asociaţiilor de proprietari, municipalitatea a comandat deja proiectele tehnice, dar dintr-o dată s-a trezit că locuitorii din vreo 40 de blocuri nu pot depune toate actele pentru obţinerea cofinanţării europene fiindcă unii dintre vecinii lor s-au răzgândit şi refuză să-şi plătească partea lor de contribuţie, care variază între 2.000 şi 3.000 [...]

Mozaic cu ultimatum: Primăria riscă să piardă finanţarea pentru mozaicarea Pasajului Vulturul Negru

La mai bine de un an de când au refuzat recepţionarea lucrării de mozaicare a pasajului Vulturul Negru, făcută de mântuială de firma Marconst, edilii n-au reuşit să decidă ce fac cu proiectul finanţat din fonduri europene cu 4 milioane de lei. În luna iunie a acestui an, Marconst s-a oferit să refacă mozaicul pe cheltuiala proprie, numai să nu piardă contractul, dar şi cea de-a doua tentativă a eşuat în stil mare. Iar amatorismul meşterilor şi inerţia responsabililor de proiect din [...]

Ce rece este apa caldă! O orădeancă s-a bălăcit în Criş chiar sub geamurile Primăriei (FOTO)

Adaptarea este mama supravieţuirii. Cum Termoficare Oradea opreşte apa caldă tot la câteva zile, iar în contextul scumpirii gazului şi curentului electric, aragazul şi reşoul au încetat să mai fie o soluţie pentru încălzirea apei de baie, o orădeancă a găsit cea mai bună soluţie să se spele gratis. Joia trecută, la orele prânzului, o femeie de vârstă mijlocie, în cămaşă şi pantaloni scurţi, se scălda liniştită în Criş, lângă Podul Ferdinand, chiar sub geamurile primarului Ilie [...]

Uite conducta, nu e conducta! De ce şi-au luat angajaţii Selina conductele abia instalate pe o stradă din oraş

Luna trecută, orădenii de pe strada Crişan au avut parte de o surpriză. Lucrătorii firmei Selina au spart asfaltul abia uscat de pe carosabil, de unde apoi au scos conductele şi au plecat. Întrebaţi ce se întâmplă, muncitorii au dat vina pe primarul Ilie Bolojan care, ziceau ei, n-ar fi vrut să plătească pentru ţevile şi munca prestată, însă, după cum a aflat Bihorel, lucrurile stau cu totul altfel. De fapt, firma montase conductele fără să ţină cont de faptul că strada cu pricina nu [...]
2