Arhivele etichetei: politia rutiera

Topul bețivilor prinși la volan

Un cetățean din zona Beiușului a fost prins conducând cu o alcoolemie de 2,11 la mie. Sigur că asta în județul Vaslui l-ar plasa în topul șoferilor disciplinați, ținând cont că acolo până și organele de la Rutieră nu ies pe circuit fără o jumătate de tescovină. Conform legilor țării, 2,11 este caz penal. Noroc că dosarul a ajuns la Beiuș, unde Codul Penal este mai permisiv. O ba? Păi, hai să vedem și alte grozăvii care se pot produce la volan și cam ce măsuri ar trebui luate împotriva [...]

Poliţie pe butuci: Cum au ajuns două autospeciale de Poliție pe platforma „hingherilor” din Oradea

Joia trecută, în săptămâna în care şeful Poliţiei Rutiere Oradea, comisarul Alin Gherman, explica într-un interviu acordat BIHOREANULUI că agenţii din subordine nu fac echipe comune cu Poliţia Locală Oradea, ci doar colegii de la Ordine Publică cu atribuţii de poliţist rutier, „deci nu ridicăm maşini”, dar şi că parcul auto al instituţiei este foarte învechit, majoritatea autospecialelor fiind Loganuri din 2006, o mulţime de orădeni au făcut haz pe Facebook, comentând poza unui Logan MCV şi [...]

Zece efecte ale acţiunii „radare pe şosele”

1. La campanie au participat 1.500 de polițiști și 500 de profesori de română. Aceştia din urmă au scris procesele verbale. 2. PSD, prin domnul Ioan Mang, a anunțat că acest control a fost trecut în programul de guvernare. 3. Primarul Boloajn cere ca lupta împotriva vitezei să se facă zilnic, pentru că banii din amenzi intră la bugetul local. Și el, oricum, a mai avut carnetul suspendat. 4. Pistolul radar este conceput în așa fel încât, la o viteză de peste 150 de km/h, nu doar să [...]

Garcea la concurenţă: Primăria Oradea a ajuns să se laude cu infractorii prinși de polițiștii „mari”

Primăria Oradea se bagă unde nu-i fierbe oala. Săptămâna trecută, Biroul de presă al instituţiei a transmis un comunicat care foarte ușor putea să aparțină Poliției. Subiectul n-a fost vreo nouă lucrare prin oraș și nici vreo investiție, ci un tânăr „depistat de polițiști conducând ilegal pe Șoseaua Borșului”. Singura legătură a municipalității cu acest caz e că în patrula mixtă care l-a oprit pe tânărul din Toboliu se afla și un polițist local, doar că acesta n-a avut nicio atribuție în [...]

Pericol public: Atenție la scări, dacă aveți drum pe la Poliția Rutieră!

Stimaţi pietoni şi conducători auto care aveţi treburi la sediul Poliţiei Rutiere din Centrul Civic! Bihorel vă recomandă ca înainte de a urca spre uşa instituţiei să vă asiguraţi că purtaţi încălţăminte adecvată. Atenţie sporită şi la schimbarea direcţiei de mers sau mărirea vitezei de deplasare, deoarece vă puteţi împiedica de treptele sparte ori aluneca pe plăcile ciobite, devenind astfel victimele unor evenimente rutiere nedorite, soldate cu mâini, picioare rupte ori capete [...]

Întoarcerea răţuştelor: Un echipaj de poliție a blocat turbogirația pentru încă o familie de rățuște

Mii de oameni din toată ţara au fost impresionaţi, acum o lună, de gestul poliţistului orădean Bogdan Mutu, care a oprit traficul în turbogiraţia din Centrul Civic pentru a lăsa o raţă şi bobocii ei să traverseze strada, scena fiind filmată şi distribuită masiv pe internet. Joia trecută, un episod similar s-a petrecut în aceeaşi intersecţie. De data aceasta, un echipaj de Poliţie s-a postat de-a latul drumului, ca să oprească şoferii până când răţuşca şi boboceii au traversat în [...]
2

Ca rața prin trafic

Ce expresii minunate există în limba română! Poți trece prin școală ca gâsca prin apă, te poți uita ca și curca-n lemne, poți admira o ușă ca boul la poarta nouă. De acum înainte, mulțumită inteligenței și delicateței unui polițist de la Rutieră, va dăinui și celebra expresie: ca rața prin trafic. O rață sălbatică și bobocii aferenți au traversat turbogirația pentru a ajunge pe malul Crișului. Gestul polițistului, care a oprit circulația este admirabil, dar superb este și [...]

Miliţist cu nervi: Polițist inflamat după ce a fost prins că a parcat neregulamentar (FOTO/VIDEO)

Scenă penibilă într-una din zilele săptămânii trecute, în plin centrul oraşului. Un tânăr polițist şi-a parcat maşina neregulamentar în Parcul Traian, puţin după restaurantul En Vogue, în dreptul Penitenciarului, în loc nepermis, tocmai când pe lângă el trecea un echipaj de hingheri din care făcea parte inclusiv un agent de la Rutieră. „Chiar tu ţi-o pui aşa? Sub ochii noştri?”, şi-a mustrat acesta colegul, care însă s-a răţoit înapoi. Spre mirarea trecătorilor, platforma nu s-a oprit, [...]
8

Ghinion, Ghirosa! Taxiul lovit de jandarmul care s-a urcat băut la volan aparţine unui fost şef din Poliţia Rutieră Bihor

Aproape nu este orădean care să nu fi aflat săptămâna trecută despre jandarmul care s-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina într-un taximetru, iar apoi, căzut în disperare, şi-a pus capăt zilelor. Ceea ce nu se ştie e că taxiul lovit aparţine firmei patronate de familia fostului șef al Biroului Drumuri Naționale din Poliția Rutieră Bihor, comisarul Marcel Ghirosa, personaj intrat în colimatorul procurorilor după ce a fost prins luând şpagă în preajma Anului Nou, taman de la un [...]
1

La Rutieră șpaga merge ca pe roate

Semne bune anul are pentru polițiștii de la Rutieră. Șeful biroului Drumuri Naționale, Marcel Ghirosa, a fost prins în exercițiul funcțiunii, adică luând șpagă, pentru a mătrăși un dosar. Cei 400 de lei au constituit o sumă de nerefuzat, semn că premierul Dragnea trebuie să se îndrepte și spre această categorie de oameni ai muncii, care cad pradă ispitei din cauza salariilor de mizerie. Problema este că dacă le mărești salariul - de la 2.000 la 4.000 de euro - nu-i sigur că nu vor mai [...]

Parcare Moca: Un procuror de la DIICOT îşi garează, de luni de zile, maşina pe trotuarul de lângă parcarea subterană

Şefu-i şef şi-n şanţ! Procurorul Demian Moca, de la DIICOT, îşi garează de luni de zile gipanul Toyota Rav 4 în spate Palatului de Justiţie, fără să plătească taxă de parcare. Culmea tupeului, de-a lungul zilei omul legii îşi lasă maşina pe trotuarul din dreptul parcării supraterane, chiar sub semnul „Oprirea interzisă”. Probabil mizează, pe de o parte, pe faptul că nu poate fi sancţionat de parcagiii municipalităţii câtă vreme îşi scoate maşina de pe carosabil, iar pe de altă parte că [...]
1

Un zâmbet pentru fiecare: Poliţia Rutieră a pus radare la trecerile de pietoni din centrul comunei Sînmartin

Atenţie şoferi, trecerile pentru pietoni din centrul comunei Sînmartin sunt monitorizate de radar. Începând de săptămâna trecută Poliţia Rutieră a pus în funcţiune câte un radar pe fiecare sens de mers, pentru a determina şoferii să ridice piciorul de pe acceleraţie când se apropie de zebră. Aparatul măsoară viteza cu care se deplasează autovehiculul şi o afişează pe un ecran amplasat pe un stâlp de iluminat public. Dacă şoferul merge cu o viteză sub limita legală de 50 km/h pe ecran [...]

Amendă cu urare: Ce au scris poliţiştii în procesul verbal al unui orădean prins fără centură

Celebrul Marian Godină a demonstrat: şi poliţiştii au umor, iar rutieriştii mai ales. Inclusiv cei din Oradea, chiar dacă s-ar putea să se dovedească involuntar. În timp ce întocmea procesul-verbal pentru amendarea cu 104 lei a unui şofer prins joia trecută fără centură, pe o stradă din oraş, un agent de la Poliţia Rutieră Oradea l-a întrebat pe contravenient dacă vrea să facă vreo menţiune în rubrica „Observaţii”. Şoferul a zis că nu şi, pregătindu-se să plece, a adăugat, adresându-se [...]
2

Agentul ezistă: Cum a fost amendat un şofer orădean cu 300 de lei în Beiuş, pe o stradă fără indicatoare

Un şofer orădean ajuns zilele trecute în Beiuş s-a ales cu o amendă de 300 lei pentru oprire în loc nepermis după ce a staţionat câteva minute în dreptul unei farmacii de lângă parcul central al oraşului. N-ar fi zis nimic, că deh, a comis-o... Numai că, de pe sensul din care a intrat pe stradă nu era niciun indicator care să-i interzică oprirea. Era, hăt, în celălalt capăt al străzii, cu „dosul” spre el, şi, deci, n-avea cum să vadă ce semnificaţie are. „Asta e!”, i-a replicat [...]

Ei zic, ei aud! În ciuda interdicţiei, orădenii continuă să parcheze pe strada Jean Calvin (FOTO)

Pentru că la orele de vârf ambuteiajele de pe strada Iuliu Maniu se întind până la Parcul 1 Decembrie, comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a decis să desfiinţeze locurile de parcare pe tronsonul străzii Jean Calvin dintre colţul cu strada Episcop Mihai Pavel şi cel cu Primăriei, precum şi să instituie interdicţia de oprire pe această porţiune, aşa încât pe aici să se poată circula pe două benzi, iar maşinile să nu mai stea în coloană bară la bară. Numai că decizia comisiei [...]

Poliţai la covrig: Doi agenţi de la Poliţia Rutieră şi-au lăsat maşina în intersecţie pentru a merge la o covrigărie

În ciuda tot mai deselor imagini în care sunt surprinşi chiar şi cu maşinile de serviciu ridicate de „hingheri” după ce le lasă parcate aiurea pe te miri unde, poliţiştii orădeni continuă să oprească pe unde-i taie capul, chiar şi unde Codul Rutier interzice acest lucru în mod expres. Aşa au procedat lunea trecută tocmai doi agenţi de la Poliţia Rutieră, care şi-au proptit Passat-ul cu sirenă şi girofar în intersecţia dintre străzile Lacul Roşu şi Moldovei, una în care au loc numeroase [...]
1

Poliţist de la Rutieră, prins cu porcu-n portbagaj

Ştirea e banală. Un poliţist de la Rutieră a luat ca şpagă un porc pentru a nu-i face dosar penal unuia care a fost prins fără permis. Acum nici nu ştii care-i animalul, cel din portbagaj sau cel care l-a făcut cadou. Cert este că s-a îmbogăţit paleta lucrurilor luate ca şpagă de ciubucari. Mie nu mi se pare ruşinos ca agent să iei un porc, chiar şi tranşat, de vreme ce Remeş a primit caltaboş, iar frigotehnistul Ghiţă Sârb câteva bucăţi de salam. Dacă-mi aduc bine aminte nişte [...]

De trei ori penal: Ginerele consilierului prezidenţial Terente Merce, „depistat” cu maşina proptită în stâlp

Condamnat la închisoare cu suspendare pentru înşelăciune, anchetat pentru delapidare şi spălare de bani, Daniel Sabău Merce, ginerele consilierului prezidenţial Terente Merce, a rămas tot neliniştit: zilele trecute a fost „depistat” pe Dealul Viilor cu maşina proptită într-un stâlp. Uşor ameţit, şi nu doar de la lovitură, ginerele chestorului s-a jurat poliţiştilor că nu el a fost şofer, ci altul, chit că în maşină se mai afla doar copilul său, iar când poliţiştii au vrut să-l conducă la [...]
4

Omul cu permisul: Patronul pensiunii Mario din Beiuş şi-a predat permisul după ce a citit în BIHOREANUL că e căutat de Poliţie

Vă aduceţi aminte de afaceristul beiuşean Mihai Borz, patronul pensiunii Mario? E cel care a fost prins în noaptea de 19/20 decembrie cu o alcoolemie de 1,4 la mie în sânge, iar apoi, timp de două săptămâni, s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu oamenii legii, ca să nu trebuiască să-şi predea permisul de conducere. Între timp, omul era văzut circulând bine-mersi cu maşina chiar pe sub nasul poliţiştilor rutieri din zonă. Aceştia nu l-au mai oprit să-i ceară socoteală, motivând că numele lui [...]

Zece măsuri pentru îmbunătăţirea noului Cod Rutier

La ce hal de circulaţie este în România, ca să te urci la volan îţi trebuie tărie. Iar după o tărie ce merge mai bine decât o bere? Şi uite aşa, din tărie în tărie, până la alcoolemie, nu mai e decât un pas. Ce s-au gândit băieţii de la circulaţie? De aia sunt multe accidente în ţară că toţi şoferii beau pe rupte. Nu faptul că nu avem şosele e grav, ci că şoferii, după ce ciocnesc nişte pahare în autoturism, mai ciocnesc şi ceva maşini pe traseu. Prin urmare se preconizează ca şoferul [...]