Arhivele etichetei: parchet

Cine-mparte, parte-şi face: Conducerea Tribunalului Bihor a denunțat la Parchet două angajate!

Un nou scandal la Tribunalul Bihor. Bihorel a aflat că managerul economic Marioara Iuhas şi contabila Mihaela Talpoş au fost date de şefi pe mâna procurorilor pentru că în 2015 şi-ar fi plătit nelegal toate sporurile obţinute ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti, în timp ce colegilor, fie ei magistraţi, grefieri sau personal auxiliar, banii cu pricina li se plătesc eşalonat, conform unor grafice întinse pe mai mulţi ani. Ancheta penală e încă în lucru, dar conducerea instanţei a decis [...]

Primarul liberal din Budureasa, Radu Olea, la bulău. Hai liberale!

Avem din nou în faţă un caz flagrant de abuz al Parchetelor. Primarul liberal de Budureasa, Radu Olea, a fost reţinut şi apoi arestat pentru 30 de zile pentru o şpagă de 7.000 de lei, luată în parcarea de la Lotus. Despre Olea am mai scris atunci când, împreună cu nepotul său, primarul de Beiuş, Adrian Domocoş, a plecat la mare cu maşina instituţiei. Acum când DNA-ul şi celelalte parchete vânează tot ce mişcă greşit în ţara asta, dacă te apuci să iei şpagă, nu la bulău trebuie să fii [...]

Şeful de la Legală, acuzat de ilegalităţi

Deranj mare pe capul şefului autopsierior din judeţ. Doctorul Gabi Mihalache a picat în vâltoarea scandalului pricinuit de reţinerea fostului şef de la Parchet, Vasile Popa. Până acum Mihalache s-a limitat să încerce a-i cosmetiza pe amicii prinşi în stare de ebrietate la volan. A rămas celebră o adresă către autorităţi prin care încerca să le demonstreze că beţivul e un om de onoare, mai că-mi venea să-l propun pe respectivul, cu o aşa caracterizare, să fie primit în UTC. Acum buba e [...]

Directoarea de la Spitalul Municipal, în acelaşi rahat cu fostul manager Ovidiu Laurean Pop

Când e vorba să devoaleze escrocheriile din propria parohie, Primăria acţionează extrem de timid. A trebuit să treacă aproape un an de la azvârlirea din postul de manager a lui Pop Laurean ca în sfârşit să fie zburătăcită şi colega de învârteli, directoreasa economică Anca Brad. Cei doi ciraci sunt acuzaţi că au avut grijă ca prin afaceri oneroase cu reactivi să dea o gaură de două milioane de euro spitalului. Culmea este că directoarei i s-a cerut demisia, ca să nu fie trimisă la [...]
1

Rozi Biro calcă pe urmele lui Sanyi Kiss

Am vrea noi românii să avem solidaritatea ungurilor. După ce a aflat că şeful pe linie de partid şi familie, Sanyi Kiss, are probleme cu DNA-ul, Biro Rozalia, senatoare şi fostă viceprimar, îi calcă pe urme. Dacă Depanatorului belelele i se trag de la formidabil de proasta activitate a Consiliului Judeţean, Rozi are probleme cu ANI. Desigur că după o anumită vârstă orice doamnă care se respectă are probleme cu anii. Dar la ea asta nu se rezolvă printr-o vizită la spitalul de arşi, ci [...]
2

Bilanţ la crâşmă: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au făcut şedinţa de analiză la restaurant

Joia trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi invitaţii lor de la procuraturile locale din judeţ au mutat şedinţa de analiză a bilanţului pe anul 2013 din sala de şedinţă a instituţiei într-o sală de restaurant, unde magistraţii au petrecut cu şefii lor în frunte. Bihorel nici nu se mai miră: la ce muncă grea au, în Parchete este nevoie, într-adevăr, de foarte multă tărie. „Noi n-o să facem şedinţe festive cu presa, că doar de aceea s-au inventat comunicatele”, [...]

De când e primar Bolojan merge mai des la Parchet decât la frizer

Într-o conferinţă de presă, primarul Bolojan a declarat că aproape săptămânal trebuie să meargă la Parchet pentru a da extemporale, fiind inundat cu fel de fel de reclamaţii. Păi cred că ăsta e un indicator pozitiv pentru că, în general, numai cine nu munceşte nu greşeşte. Aţi auzit în ultimele cincinale să-l cheme cineva pe Sanyi Kiss să dea cu subsemnatul? Nici n-ar fi posibil, căci de multă vreme nu mai semnează decât statele de plată. Având în vedere că de obicei primarii sunt [...]
1

Cinci motive ca banii pentru Autostrada Transilvania să meargă la cea de Bucureşti-Alexandria

Când zici Alexandria, nu te gândeşti la oraşul egiptean cu vestitul far lipsă, ci la locul de unde a ţâşnit ca puroiul în marea politică Liviu Dragnea. De ce să nu se facă autostradă în Teleorman, să vadă plăvanii de pe Dunăre că jupânul Liviu Dragnea se gândeşte la supuşii săi? De ce totuşi e mai bine să avem autostrada Bucureşti-Alexandria şi nu Braşov-Borş vei vedea mai jos. 1. Autostrada Dragnea e mai scurtă, deci mai ieftină. 2. Dragnea vrea să arate că face un drum rapid pentru [...]

Gyuri Funar intră în mafia retrocedărilor ca-n brânză, ca-n varză, ca-n viezure

Gyuri Funar a reintrat în atenţia opiniei publice de când a reuşit să-i ascundă medicamentele tribunului Vadim Tudor, să-i păteze cămaşa de forţă şi să-i scoată bateriile din aparatul de electroşocuri. Sosit la Oradea să mai mănânce nişte unguri la micul dejun, Gyuri a anunţat că a trimis la Parchet plângeri împotriva ordinelor călugăreşti, pe care le acuză de interese în mafia retrocedărilor. Se pare că la Parchet nu a ajuns nicio plângere, aşa că probabil actele au ajuns la [...]

Uite Popa, nu e Popa: Şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a vrut la DIICOT, dar s-a răzgândit

Şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Vasile Popa, e mereu tânăr şi neliniştit. Deşi deţine funcţia de numai zece luni, ceva l-a mâncat, nu se ştie exact unde, să se prezinte la concurs pentru ocuparea unui post de simplu procuror la DIICOT. Aşa că s-a înscris şi, mai mult, apoi a constatat că este singurul candidat. Speriat probabil să nu iasă pe locul doi, Popa s-a retras în ultimul moment din competiţie, consolându-se cu funcţia oricum barosană pe care o deţine în [...]

Parchetul a îngropat dosarul lui Romi Neguş împreună cu regele acestuia

Au ţiganii ăştia un obicei de a se împăna cu titluri nobiliare... ceva de speriat. Regretatul Cioabă, cel care s-a declarat rege dar nu l-a luat în serios nici ultimul puradel din şatră, a stârnit invidia altui ţigan de pe strada lui, Iulian, care s-a autointitulat împărat. Păi, romii noştri, şi mai ales Romi Neguş, de ce să nu aibă un rang şi eventual o rangă? Aşa a ajuns Romi Neguş să fie supranumit de prietenii de damigeană „Prinţul”. Şi, ca nobil de Velenţa, merită să le arăţi [...]
1

Adolescenţii care au probleme cu coşurile trebuie să se prezinte la Parchet

Tinereţea are şi dezavantaje. Mai toţi tinerii au probleme cu coşurile. Patru dintre ei au fost prinşi de Poliţia Locală în timp ce distrugeau 19 coşuri amplasate pe malul Crişului. Captura este epocală mai ales că până acum poliţiştii locali nu puteau prinde nici măcar un tramvai care se află în staţie. Poate că n-ar strica să-i vedem pe tinerii forţoşi în toată splendoarea lor, cu poze, nume şi prenume. Nimeni nu trebuie să facă puşcărie pentru nişte coşuri de gunoi, dar un pic de [...]

Mai mulţi poliţişti din Beiuş s-au ales cu capul spart

Săptămâna trecută, la mitingul motorizat în care protestatarii le-au atras atenţia autorităţilor că drumul Oradea-Beiuş e varză a la Cluj, personajul principal a fost Victoraş Micula, nimeni altul decât beizadeaua gemenului Viorel. Junele a oprit circulaţia, după care a şters-o căcăceneşte de la locul faptei, pe motocicletă, chit că nu are carnet de conducere. Poliţiştii sosiţi la faţa locului, proaspăt injectaţi cu vaccinul „orbul găinilor”, nu l-au sancţionat pe Victoraş, ci doar pe [...]
1

Primăriţă penăliţă

Bihorel a aflat că primăriţa Bihariei, Nagy Gizella, face naveta cam des pe la Parchet, unde dă cu subsemnatul într-un dosar în care este cercetată alături de mai mulţi funcţionari pe care-i păstoreşte. Acuzaţiile? Abuz în serviciu şi fals cu privire la măsluirea unui titlu de proprietate pentru o tarla de aproape 4 hectare. Mânăria a ieşit la iveală în 2007, când două localnice care se credeau proprietare cu acte-n regulă pe teren au vrut să-l vândă. Aşa au aflat că pe aceeaşi [...]