Arhivele etichetei: mandat

Zece lucruri pe care trebuia să le facă Daniel Vulcu în cele trei zile de mandat la Teatru

1. Punerea pe scenă a piesei „Și miniștrii calcă strâmb” cu dedicație pentru domnul ministru Ianoș. 2. Reprogramarea spectacolului „Proștii sub clar de lună” cu subtitrare în limba maghiară, să înțeleagă și cei de la Consiliul Județean. 3. Să verifice concediul medical al fostului manager. 4. Să participe la un nou concurs pentru postul de manager și să nu accepte în comisie decât specialiști de la USR. 5. Să-i schimbe pe purtătorii de tavă, arcaș 5 și străjer 18, ajunși în [...]

Carmen Pantiș e „invalidă”

Mama tuturor transplanturilor de pe plaiurile lui Menumorut, doamna doctor Carmen Pantiș, nu a fost validată, deci e invalidă. E vorba de validarea postului de consilier județean pe care trebuia să-l ocupe după plecarea lui Dacian Foncea ca manager la Spitalul Municipal. La fel cum liberalii nu au vrut să valideze un pesedist după execuția Anei Maria Tiron, la fel procedează și Pasztor împreună cu scutierul Mang. Cei doi dau dovadă de mare curaj că se pun cu doamna Pantiș. Păi, [...]

Ana nu mai vine: Fosta protejată a lui Mang a pierdut şi mandatul de consilier, şi procesul cu PSD

Ana Maria Tiron, fosta preferată a preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, nu mai are nicio şansă să-şi recupereze mandatul de consilier judeţean fără de care a fost lăsată anul trecut, în septembrie, după ce şeful filialei a exclus-o din partid cu votul subalternilor. Zilele trecute, judecătorii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat definitiv în procesul pe care Tiron l-a intentat prefectului Ioan Mihaiu, semnatarul ordinului de retragere a mandatului, considerând că acesta n-a făcut altceva [...]

Retrospectiva săptămânii: Lui Bolojan îi trebuie cinci ani ca să povestească realizările din ultimii patru ani

Bolovan la bilanţ: „Am făcut atâtea în patru ani încât mi-ar trebui cinci ani să vă povestesc despre toate. Aşa că i-am adus pe viceprimari şi pe fostul viceprimar, şi vom vorbi deodată”. „Da’ se va înţelege ceva?”. „Nu-mi fac probleme. La ce încâlceli sunt cu lucrările, oricum nu mai înţelege nimeni nimic”. (mai mult…)

Viceprimar ilegal: Deşi e condamnat la închisoare, viceprimarul comunei Brusturi ar putea să-şi ducă mandatul la capăt

Aflat la al doilea mandat de viceprimar al comunei Brusturi, PC-istul Florian Cuc are toate şansele să-l ducă până la capăt, până la alegerile locale de anul viitor. Asta chiar dacă a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendare, plus interzicerea dreptului de a alege şi a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat pe perioada de încercare de 2 ani şi 8 luni. Condamnarea lui Cuc, stabilită pentru că a fost prins şofând [...]
2

Mircea Matei de la PMP n-are de ce să demisioneze acum, când urmează să fie coleg cu Ghilea şi Bolojan

Fostul lingău al lui Băsescu, Traian Ungureanu, a avut o vorbă de spirit: „Atât are nevoie România de Elena Udrea cât are nevoie un marinar de o paraşută”. Cam cu vorba asta de duh au rămas şi virginii din Partidul Mişcarea Populară care au avut la europarlamentare nişte procente comparative cu alcoolemia şefului lor. La aflarea rezultatelor, prietenul orădenilor, Mircea Matei, s-a gândit să-şi depună mandatul. N-am înţeles unde vrea să-l depună, la conducerea centrală sau ca gaj la [...]