Arhivele etichetei: jurnal de bihorel

Retrospectiva săptămânii: Vicele a explicat cum vine treaba cu Oradea stațiune balneară

Luni Vio către Ghiusi. „Am văzut că ați bătut palma cu PNL-ul, ca să le dați votul pentru complexul sportiv. Gata, v-ați săturat de PSD?”. „Păi, nu mai avem cu cine face alianțe. Ianoș merge la pensie, iar pe micul primar nu-l poți aduce la negocieri, că stă tot timpul cu ochii pe parcare”. Marți Vicele a expus noul proiect de grădină termală cu aquapark. „Ideea de a transforma întreg orașul în stațiune balneară ne-a venit când am văzut ce bine o duc angajații de la Consiliul [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful de la APIA, primul din partid care iese din post în pensie, nu cu duba

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut? Am reușit să facem cei 5 kilometri de autostradă înainte de a face voi 30 de kilometri”. „Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic. Așa și cu autostrada, nu vă folosește la nimic. Până facem noi vama, vor mai trece câteva luni”. Marți Șeful de la APIA a ieșit la pensie. „Sunt primul din partidul meu care iese la pensie din acest post, de unde de obicei se iese cu duba, direcția Rahova”. „Ai avut satisfacții în munca depusă?”. [...]

Retrospectiva săptămânii: Brancardierul, supărat că a fost sancționat pentru o… sarcină de partid

Luni Vio către Ghiusi: „Nu i-ați vrut pe sri-lankezi în Secuime, că vă strică tenul și procentul. Acum i-am adus aici, în Partium”. „Faceți voi ce faceți, numai să ne asimilați. Ați adus moldoveni și olteni, acum sri-lankezi, mă aștept să populați în curând locul și cu extratereștri”. Marți Brancardierul, afectat că i s-a retras dreptul de a ține doctorate: „Cei de la Curtea Supremă au spus că e infracțiune pentru că nu eu am scris lucrările”. „Și nu e ilegal?”. „Nu, e sarcină de [...]

Retrospectiva săptămânii: Purtătorul de cuvânt al Păstorului nu mai știe cum să transforme nimicul în laude

Luni Vio către Ghiusi: „V-a mâncat să aveți și voi analizorul vostru de Covid, ca să vă testați neamurile din nordul județului”. „Știi că nu suportăm să ne amestecăm cu voi. Apă bem separat, gunoaie vrem să colectăm numai din pubelele noastre...”. „Dar, uite că nu sunteți în stare să porniți aparatul!”. „Nu-i nimic, măcar ies la socoteală mai puțini bolnavi de-ai noștri”. Marți Purtătorul de cuvânt al Păstorului, cătrănit: „M-a pus Pescaru de Șișterea să anunț și eu, ca Primăria, [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș povestește cum l-a văzut pe Bolovan în biserică

Luni Vio, către Ghiusi. „Am văzut că ați încercat o autonomie mai discretă, așa, la apelul de seară”. „Treaba era aranjată, că pesediștii au experiență cu legile date noaptea, ca hoții”. „Și ce veți face acum?”. „La ce popor avem, iar vor ajunge pesediștii la putere și tot îi păcălim noi odată”. Marți Ianoș a anunțat că l-a văzut de Înviere pe Bolovan, noaptea, la o biserică unde se ruga. „Nu avea ce căuta acolo, că după ora 22 e interzis să umbli pe străzi”. „E interzis dacă ești [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicele de la Primărie a descoperit care sunt avantajele epidemiei

Luni Vio către Ghiusi: „Tare mult ne-a ajutat guvernul Orban”. „Te referi la Ludovic Orban?”. „Mă refer la Viktor Orban. Ideea lui ca românii să intre în țară pe la Nădlac ne-a salvat de multe infecții. E clar că omul și-a făcut socoteala ca ”refugiații” să nu circule prin Transilvania, ca să nu-i infecteze pe-ai voștri”. Marți Vicele, despre avantajele epidemiei: „Dacă opream tramvaiele, era Revoluție. Acum, în sfârșit, putem să muncim în voie pe șantiere, fără blocaje în trafic”. [...]

Retrospectiva săptămânii: Targhet s-a întors la ocupația de brancardier, cu ocazia alegerilor din partid

Luni Vio către Ghiusi: ”Ai văzut ce a zis Ciomârtanul? Că dacă va fi să fie un viceprimar maghiar, acela numai din partea PPMT va fi”. ”La noi socoteala e clară. Trebuie să ne menținem veșnic la putere. Dacă câștigă PSD avem vice udemerist, dacă câștigă liberalii avem vice pepemetist”. Marți Nervosul director tehnic de la Primărie a explicat cum vine treaba cu tăierile de copaci: ”La noi copacii se taie ca maioneza. Dar nu văd unde-i problema, că și plantăm în loc”. ”Dar nu prea [...]

Retrospectiva săptămânii: Horică explică de ce s-a făcut subprefect

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că nu vă convine alegerea primarilor în două tururi”. „Păi, ce, suntem la bufet? Un tur dai tu, un tur dau eu? În turul doi se votează etnic”. „Și?”. „Şi o să vorbim peste 15 ani, când jumătate din primari nu o să fie nici români, nici maghiari”. Marți A sosit clipa dreptății: Horică a venit la Prefectură să facă ordine. „Nu era mai bine să fii prefect decât subprefect?”. „E bine și așa. Abia aștept să iau la puricat actele Păstorului și pe ale lui [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Afaceristul Cap Mare e supărat că a fost condamnat pentru accidentul mortal

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că ați declanșat războiul hibrid. Ne-ați trimis carne de curcan cu gripă aviară în ea”. „Stai să vezi când vom introduce în țară și omuleții verzi! Și albi și roșii...”. Marți Afaceristul Cap Mare din Salonta a fost potcovit de Justiție cu 2 ani cu suspendare pentru un accident mortal. „Mi se pare un abuz! Rudele mortului vor despăgubiri, dar mie cine-mi plătește farul spart?”. „De ce ai fugit de la locul accidentului?”. „Mi-am adus aminte că am lăsat [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș e supărat pe colegii de partid care nu-i respectă bătrânețile

Luni Vio către Ghiusi: „Am văzut că în Ungaria se pot face gratuit fertilizări in vitro”. „Trebuie să creștem cumva natalitatea”. „De ce nu luați metoda noastră? Dublați alocația copiilor și în 10 ani populația se va dubla”. „Acuma depinde ce populație vreți să o dublați”. Marți Ianoș, neliniștit: „Colegii de la partid nu mai au niciun respect pentru bătrânețile mele. Acum se laudă pe Feisbuc că vor schimbare”. „Și nu ți se pare firesc, după atâția ani de domnie și eșecuri?”. „Încă [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Cum a ajuns Jeamănu să regrete că n-a făcut afaceri cu Statul

Luni Vio către Ghiusi: „M-a impresionat subprefectul. La preluarea postului a spus direct: «Permiteți să raportez, m-am prezentat la datorie!»”. „Eu în locul vostru nu m-aș bucura. I-a raportat lui Orban că s-a prezentat la datorie, dar nu ştiţi dacă i s-a adresat lui Ludovic sau lui Viktor”. Marți Jeamănu și-a retras poprirea față de Statul Român. „Abia acum îmi dau seama ce greșeală am comis că n-am făcut afaceri cu Statul. La cât de mulți idioți îl conduc, e imposibil să nu te [...]

Retrospectiva săptămânii: Bolovan, supărat că un primar de comună primitivă câștigă cât unul de municipiu

Luni Vio către Ghiusi: „Formidabilă mișcarea aia cu Centura care se va înțepa în Autostradă. Mă mir că de data asta nu ați contestat proiectul în Consiliul Local”. „Păi ce, eram proști? Vrei să ne rupem tancurile pe drumurile voastre proaste și înguste când venim înapoi?”. Marți  Bolovan despre PNDL: „Un primar de comună primitivă câștigă cât unul de municipiu reședință de județ. Îi dau baronii bani din PNDL pentru canalizare, fură jumătate, iar la anul mai cere sume [...]

Retrospectiva săptămânii: Puşki explică secretul care l-a făcut cel mai bun fotbalist al anului

Luni Vio către Ghiusi: „Mari patrioți! Din nou nu ați avut niciun reprezentant de marcă la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie”. „Vai, ce provocare! Odeon a fost prezent seara la retragerea cu torțe. Din păcate, armata s-a retras prea puțin pentru gustul lui”. Marți Concetățeanul nostru a fost declarat cel mai bun fotbalist român pe anul acesta. Laureatul a explicat. „Faptul că nu avem în județ decât echipe de liga a IV-a este un avantaj pentru noi, că trebuie să mergem să [...]

Retrospectiva săptămânii: Jeamănu vrea să lege Statul Român la ochi înainte de execuție

Luni Vio către Ghiusi. „Se spune despre voi că ați fost tot timpul la conducerea țării, indiferent cine a avut majoritatea”. „Ca să înțelegi politica noastră, îți dau exemplul de la Prezidențiale: în turul I l-am votat pe Kelemen, în turul II pe Iohannis și în turul II pe Viorica Dăncilă”. Marți Păstorul, acuzat pe nedrept că a distrus Teatrul din oraş. „Mă supraestimați, eu m-am ocupat exclusiv de Aeroport. Distrugerea Teatrului a căzut în seama lui Ianoș, care a pus o conducere [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș, ofticat că Bolovan îi lezează partidul în fiecare zi

Luni Vio către Ghiusi: „Voi până la urmă cu cine mergeți în alegeri? Bănuiesc că cu neamțul, că-i minoritar ca voi”. „Nu fi așa de sigur. Mai degrabă înclinăm spre Proasta Statului. Ca să arătăm ce hal de popor sunteți de alegeți o analfabetă”. Marți  Ianoș, circumspect: „Bolovan a construit un nou centru de colectare a deșeurilor. În fiecare zi comite acte care lezează partidul nostru”. „Nu văd legătura”. „N-ai auzit ce zicea nazistul? Că vrea ca PSD să ajungă la lada de [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoş recunoaşte că Guvernul a împărţit banii în funcţie de valoarea șefilor de filială PSD

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut ce frumos a cântat fanfara de Ziua Orașului?”. „Sincer să fiu, m-am mirat foarte tare să văd că ministrul armății trimite militari la noi, chiar dacă numai din ăia care suflă-n goarnă. Nu de alta, dar cei din Guvern sunt supărați pe Bolovan”. Marți Ianoş a explicat de ce orașul în care el prestează ca șef la PSD n-a primit niciun leu de la Guvern: „Foarte bine că n-am primit nimic! Proasta statului a stabilit un algoritm pentru împărțirea lovelelor [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Cum s-a ridicat în picioare piticul atomic de la ALDE

Luni Vio către Ghiusi. „Când am citit în Jurnal de Fidesz două pagini cu Odeonul m-am speriat că a pățit ceva”. „Trebuie să recunoști că tot nu a ajuns la nivelul ziarului de limbă maghiară, unde limbile erau lăbărțate pe șase pagini”. „El în ce calitate vorbește despre Aeroport?”. „Cum în ce calitate? În aia de husar amator”. Marți  Piticul atomic de la ALDE s-a ridicat în picioare. „Iartă-mă, i-am spus, dar cum stăteai mereu în genunchi credeam că ai 1,2 metri înălțime. Cum [...]

Retrospectiva săptămânii: Ce soluție propune Ianoș pentru habarniștii de la Aeroport

Luni Vio către Ghiusi. „Am văzut că fostul șef al Aeroportului, colegul lui Aurel Vlaicu, l-a scufundat pe Păstor-Sabotor”. „Poți să-l scufunzi la 100 de metri adâncime, n-are nimic. E obișnuit, că 10 luni pe an e ori la vânătoare, ori la scufundări”. „Și în celelalte două luni lucrează?”. „Să nu exagerăm. Conspectează sarcinile pe care le primește din afară”. Marți Înțelepciunea lui Ianoș nu are margini, nu degeaba a fost ministru la Educație aproape un sfert de oră. „Nu-i putem [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Explicația fostului ministru al Sănătății despre dosarul de la DNA

Luni Vio către Ghiusi. „Să mai ziceți că nu aveți manifestările voastre culturale! După pianist a venit și Opera din Budapesta. Cu TIR-ul...”. „De ce te miri? Nu mai bine venim noi cu TIR-ul și cântăm la vioară decât să vină rușii cu tancul și să cânte la balalaică?”. Marți La 100 de ani de la înființarea liceului românesc, directorul s-a prezentat cu cagula pe cap. „Nu vreau ca presa să utilizeze moaca mea fără acceptul proprietarului”. „Ce evenimente veți organiza cu ocazia [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș povesteşte cum a reușit să nu facă nimic la putere vreme de trei ani

Luni Vio către Ghiusi: „Sper că acum sunteți mulțumiți că l-am adus pe pianistul vostru”. „Mulțumiți și nu prea. Și acum suferă Păstorul că n-au putut carele alegorice să mărșăluiască pe bulevardele voastre sparte. Că doar nu era vorba de care de luptă, chit că nici asta nu ne-ar fi deranjat...”. Marți Bolovan, tot un zâmbet, cu gândul la guvernanți: „De doi ani Guvernul dă legi prin care fură banii municipiilor. Iar acum mai bine pierd bani europeni decât să ajungă la cele care au [...]