Arhivele etichetei: imagine

Corcheș peste tot: Şeful ALDE Oradea se bagă-n seamă pe la televiziunile centrale

Chiar dacă nu are nicio greutate politică, șeful ALDE Oradea, ex-PDL-istul Dorin Corcheș, a devenit răsfățatul televiziunilor, în ale căror talk-show-uri își face frecvent apariția în ultima perioadă, comentând tot felul de chestii cu care nu are de-a face şi la care nici nu se pricepe. Numai săptămâna trecută, în doar trei zile, a fost prezent de două ori la Antena 3, o dată la Realitatea TV și o dată la Digi 24, post la care, de altfel, pare chiar abonat. Mereu grijuliu la propriul PR, [...]
1

Zbor suspendat: Cursele charter Oradea – Antalya, anunţate ca posibile de Consiliul Judeţean, nu se concretizează

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean anunţa printr-un comunicat intitulat „Zbor spre Antalya” că, în urma solicitărilor unor agenţii de turism, preşedintele Pasztor Sandor se va întâlni cu reprezentanţii tour-operatorilor din Bihor, pentru stabilirea unor posibile curse charter de pe Aeroportul din Oradea către staţiunile turceşti, începând din vara lui 2017. După întâlnirea consumată miercuri, CJ a emis însă un comunicat în care nu mai pomenea nimic despre subiect. Explicaţia a aflat-o [...]

Jos cenzura! Şefii Universităţii din Oradea le-au cerut studenţilor să predea administrarea grupului de Facebook pe care-şi critică profesorii

Omul care n-are de lucru îşi face. Cam aşa pare că gândesc şefii Universităţii din Oradea, ce sugerează că au rezolvat toate marile probleme ale instituţiei şi acum, de plictiseală, se pot da pe Facebook. Zilele trecute, prorectorul responsabil de vizibilitate şi de relaţia cu studenţii, Ligia Burtă, le-a transmis o notificare administratorilor unui grup de dezbateri care reuneşte pe Facebook peste 3.000 de membri, majoritatea studenţi sau absolvenţi, denumit „Universitatea din Oradea”, [...]

Bolojan cel vechi: De ce îşi cere un orădean „primarul înapoi”

Victoria în alegerile prezidenţiale a liderului PNL, Klaus Iohannis, a făcut ca numărul românilor care i-au accesat pagina de Facebook să depăşească orice record, viitorul fost primar al Sibiului reuşind, cu peste 1 milion de „like”-uri, să-i depăşească până şi pe Angela Merkel sau Francois Hollande. Dar Iohannis nu e singurul care a făcut „trafic” mare săptămâna trecută. Un simpatizant al edilului Ilie Bolojan a fost surprins să constate că site-ul oficial al Primăriei orădene prezintă [...]