Arhivele etichetei: flori

Respect cu reciclare: Florile de la statuia lui Mihai Viteazul din Sânmartin, ridicate imediat după ceremonie

Unde încape mia, trece şi suta, zice vechea înţelepciune populară, contrazisă însă de edilii PSD-işti ai comunei Sânmartin. Joia trecută, aceştia au primit vizita mai multor senatori din partid chiar în ziua programată pentru dezvelirea unui bust al lui Mihai Viteazul în faţa Primăriei, musafirii devenind, bineînţeles, „vedetele” festivităţii. Ca de obicei, aceasta a inclus şi clasicul ritual de depunere a unor jerbe şi buchete de flori, numai că, surpriză: imediat după ce invitaţii, [...]

Natură fără protecţie: La Facultatea de Protecție a Mediului nici măcar florile nu sunt protejate

La Facultatea de Protecţia Mediului din Oradea, natura este pe ultimul loc. S-a convins cu ochii lui Bihorel săptămâna trecută, când a găsit pe coridoarele facultăţii ghivece în care odinioară creşteau nişte muşcate. Acum, însă, din flori au mai rămas doar tulpinile, şi acelea uscate, şi vreo două-trei frunze. Mai ştii, o fi şi asta o formă prin care profesorii de la Mediu vor să înveţe studenţii, arătându-le pe viu ce se întâmplă cu plantele neîngrijite cu lunile. Sau poate la atâta [...]

Gestul lipsă contează! De Ziua Femeii, ministrul Florian Bodog a împărțit flori în lipsă

Bihorel a mai auzit despre premii acordate în lipsă unor mari personalităţi, dar să lipsească taman cel care înmânează premiile n-a mai văzut până săptămâna trecută, când a citit pe Bihorştiri.ro, site cu puternice afinităţi PSD-iste, de altfel condus de un pesedist sadea, Mihai Baneş. O informaţie apărută miercurea trecută, de Ziua Femeii, arăta că tinerii social-democraţi orădeni şi „în lipsă” ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, au împărţit flori femeilor pe care le-au întâlnit în [...]
1

Florile veşnice: Două studente au fost prinse furând lalele din Cimitirul Municipal

Nici cimitirul nu mai e un loc atât de liniştit precum ar putea părea. Recent, două studente din Maramureş, venite să înveţe la Universitatea din Oradea - una la specializarea Management, iar cealaltă la Alimentaţie Publică - au fost prinse la furat în Cimitirul Municipal. Tinerele au cules un braţ de lalele de pe mai multe morminte şi le-au dus apoi până la gardul cimitirului, unde le aştepta un prieten cu maşina. Întreaga scenă a fost urmărită de paznicii de la firma angajată de [...]

Fraierii dau în gropi: Politiştii rutieri stau la amendat pe drumul-şvaiţer DN 76

Pe DN 76, deja celebrul drum-şvaiţer, poliţiştii au făcut un efort supraomenesc şi au găsit zilele trecute o porţiune fără gropi, unde s-au pus la pândă şi pe amendat şoferii care îndrăznesc să calce pe acceleraţie cât să-şi mai dezmorţească picioarele. A păţit-o un orădean cu afacere în Beiuş care a avut curajul să meargă cu superviteza de 69 km/h, motiv pentru care a şi luat o amendă de 150 lei. Supărat, omul a îndrăznit să spună că speră ca din amenda lui să se astupe măcar o groapă, [...]
2