Arhivele etichetei: expropriere

Viață ca-n Oradea nu găsești niciunde: De demolare poți scăpa, dar nu te poți ascunde

Există un concetățean care în șase ani a fost scos din casă de două ori de Primăria Oradea, care a avut alte planuri cu proprietatea lui. Dacă proporția se păstrează, până la finalul vieții omul mai prinde vreo trei executări, două negocieri și nesfârșite discuții cu Norocel Popescu, omul din Primărie care ține legătura cu viitorii „demolați”.  Totuși, a te tot muta din pricina demolării devine o operațiune stresantă, așa că n-ar fi rău ca orădenii să ia câteva măsuri. Citește [...]

Mize mari pentru oameni mici sau mize mici pentru oameni minusculi…

După cum era de aşteptat, odată cu întoarcerea armelor, pesediştii domnului Mang, în cârdăşie cu udemeriştii depanatorului Kiss, fac legea în Consiliul Local. O banală poveste cu un teren pe care urmează să se facă un drum, taman pe tarlaua unor gălăgioşi credincioşi neoprotestanţi, a arătat puterea noii coaliţii politice locale. Având aportul noii stele a politicii orădene, al traseistei Adelina Coste, ciracii de stânga sunt decişi să trântească mai multe hotărâri, dacă vor avea [...]