Arhivele etichetei: educatie sexuala

Deputatul liberal Cupșa e împotriva educației. Sexuale

După ce s-a făcut de râs cu campania aia a Coaliției pentru Familie, domnul deputat Ioan Cupșa perseverează. A fost promotorul unei legi prin care se interzice educația sexuală în școli. Ea a devenit acum o poveste aluzivă spusă voalat de dascăli elevilor din clasa a VIII-a, dar numai dacă părinții își dau acordul în scris pentru asta. Cum cea mai afectată pătură de copii care fac, la rândul lor, copii sunt rromii, iar cum mulți dintre părinții acestora nu prea le au cu cartea, e clar [...]

Observații despre introducerea educației sexuale în școli

1. Biserica se opune, pentru că așa s-ar prinde și seminariștii lor că e ceva în neregulă cu dascălii. 2. Pentru orele de educație sexuală se cere acordul scris al părinților, dar numai al celor care știu să scrie. 3. USR-ul spune că e vorba de fapt de educație sanitară. Vom avea cele mai educate grupuri sanitare. 4. PNL-ul merge pe mâna Coaliției pentru Familie. Orice lucru despre care nu se vorbește, practic, nu există. 5. PSD-ul e din start împotrivă pentru că membrilor de [...]