Arhivele etichetei: detinut

Ploşniţe la CEDO: Un client al DNA, arestat pentru evaziune, a strâns într-un borcan ploşniţele din celulă

Întâmplare mai puţin obişnuită în Penitenciarul Oradea, unde un client al DNA, arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală şi judecat într-un altul, a strâns într-un borcan ploşniţele care l-au „vampirizat” de-a lungul şederii în celulă. La „externare”, omul le-a luat cu el, dar nu ca amintire, ci - după cum a aflat Bihorel - pentru a putea dovedi mizeria şi tratamentul deplorabil de care a avut parte în timpul arestului preventiv. Bărbatul vrea acum să facă o reclamaţie la [...]
2

Trei dintr-o lovitură! Cele mai importante directoare din Primărie au ajuns, în vizită, la puşcărie

Cele mai importante directoare din Primărie au ajuns la puşcărie, în cel mai mare secret. Eugenia Borbei, Claudia Purde şi Adriana Lipoveanu, adică directoarea juridică, respectiv adjunctele de la Administraţia Imobiliară şi de la Instituţia Arhitectului Şef, au făcut cunoştinţă în ultimele săptămâni cu celulele Penitenciarului Oradea. Chiar dacă nu au fost închise, de o percheziţie tot nu au scăpat. Cele trei s-au întâlnit de mai multe ori în spatele gratiilor cu patronul grupului de [...]

Cu ochii pe Govo: Cum s-au pregătit „organele” pentru a evita fuga afaceristului Ion Govoreanu

De când cu Paprika, interlopul care a dispărut în 2012 înainte de a putea fi încarcerat 5 ani pentru accidentul mortal pe care l-a provocat băut la volan, cu fostul comisar al Gărzii de Mediu Gabriel Varga, evaporat şi el astă-vară ca să nu fie băgat 4 ani după gratii pentru şpagă, sau cu Ovidiu Bocşa şi Cosmin Făt, celebrii interlopi care au şters-o când au aflat că îi aşteaptă 4 ani şi jumătate de închisoare pentru un şmen de 50.000 euro, „organele” au intrat în priză. Nu care cumva [...]
1

Alba, neagra, fuga: Interlopii Ovidiu Bocşa şi Cosmin Făt au dispărut din oraş cu concursul judecătorilor

Marţea trecută, doi borfaşi orădeni, celebrul hoţ de maşini Ovidiu Bocşa şi amicul său, nu mai puţin cunoscutul ţepar Cosmin Făt, au dispărut din oraş taman când magistraţii Curţii de Apel îi trimiteau după gratii pentru 4 ani, din pricina unui şmen de 50.000 de euro dat în Satu Mare, unde încercaseră să cumpere ţigări de contrabandă cu hârtii de ziar. Fuga celor doi interlopi a fost înlesnită, însă, chiar de judecători, căci ei sunt cei care, pe 14 mai, i-au scos din arest preventiv şi [...]

Puiu joacă teatru: Ioan Lascău a trecut de la puşcărie la actorie

Fost finanţist şef al judeţului, consilier judeţean şi lider al PPDD Bihor, Ioan Lascău, ajuns la Penitenciarul Rahova pentru a-şi ispăşi cei 3 ani de închisoare încasaţi într-un proces de corupţie, şi-a găsit o nouă vocaţie. A devenit actor în trupa Penitenciarului şi chiar a urcat pe scena Teatrului Nottara, pe 20 noiembrie, într-un rol secundar, în spectacolul Macbeth, pregătit pentru cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi. Cine-l cunoaşte pe Puiu ştie că în [...]