Arhivele etichetei: deputat

Universitatea PNL: Condiția pusă de Marcel Boloș ca să candideze la rectoratul Universității din Oradea

Zvonul unei eventuale candidaturi la funcţia de rector al Universităţii din Oradea a directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloş, cadru universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice, a stârnit rumoare în rândul cadrelor didactice. Perceput ca un apropiat al primarului Ilie Bolojan, cu sprijinul căruia a şi ajuns de-a lungul timpului în conducerea Ministerului Transporturilor, iar ulterior în conducerea ADR Nord-Vest de la Cluj, Boloş este văzut ca „omul [...]

Bani pe ABA sâmbetei: Fostul șef al ABA Crişuri s-a „învârtit” de un loc la deputăție

Un peștișor din apele județului i-a șoptit lui Bihorel despre noile înțelegeri de culise din Administraţia Bazinală de Apă Crișuri, făcute, ca de obicei, peste capul lui Sorin Guler, care este director doar de formă. Șeful de facto al instituţiei, Dorel Dume, acum director general adjunct în Administrația Națională a Apelor Române, a fost de acord s-o facă șefă peste investițiile ABA Crișuri pe distinsa doamnă Valentina Ţoţa, fostă Butișcă, una dintre fostele favorite ale capo di tutti [...]
1

Deputatul Ioan Cupșa, dușmanul borfașilor

După ce  a votat - zice domnia sa că din greșeală - Legea recursului compensatoriu, deputatul Cupșa vrea acum să o desființeze. Asta pentru că au ieșit din pușcării 14.000 de băieți de perspectivă care s-au îndeletnicit cu ce știu ei mai bine: hoții, violuri, tâlhării. Bun e proverbul „Dă-i românului mintea de pe urmă ”. Probabil că domnul Cupșa o fi simțit pe propria piele binefacerile traiului printre pușcăriași, pentru că în Parlament există o pondere mai mare de infractori [...]

Toți țăranii vor face școală

Guvernanții au constatat că dacă ritmul abandonului școlar se menține, în 15 ani nu vor mai avea populație în România. Iar unde popor nu e, nici impozit nu e. Şi dacă nu e impozit, de unde să fure ei și neamurile lor proaste? Așa au decis că de acum înainte e suficientă prezența la școală a copiilor din mediul rural pentru ca aceștia să primească bani și cale liberă spre facultate. Asta cu toate că bieții copii au nevoie în primul rând de profesori calificați, că s-au săturat și ei de [...]

DJ Error în Parlament: Deputatul USR Silviu Dehelean își dorea să ajungă un DJ renumit

Odată cu lansarea arhivei online a BIHOREANULUI, Bihorel şi-a adus aminte de un articol vechi de 15 ani, despre unul dintre actualii parlamentari ai judeţului. E vorba de un text din luna mai a anului 2003 care îl prezenta pe „DJ Error”, nimeni altul decât Silviu Dehelean, pe-atunci simplu notar stagiar şi fiu al preşedintelui Camerei Notarilor Publici, astăzi deputat USR Bihor. Pe atunci Dehelean avea 24 de ani şi, după cum îi mărturisea reporterului, visa să devină un DJ renumit, [...]

Vești bune de la deputatul Cseke Attila

De mult nu a mai ieșit la rampă domnul deputat Cseke! Acum ne aduce o veste bună: partidele parlamentare au rezolvat ca, de acum înainte, pașapoartele electronice normale să fie valabile 10 ani, nu 5 ca până acuma. Asta pentru persoanele peste 25 de ani, vârstă la care se presupune că trăsăturile feței rămân neschimbate. Ideea de bază este că astfel se reduc cozile infernale din fiecare vară. Adevărul e altul. După ce 4 milioane de oameni au plecat din țară pe motiv de scârbă față de [...]

Poftim, cultură! UDMR-istul Szabó Ödön, inițiator al unei legi favorabile pușcăriașilor

Săptămâna trecută, pe data de 13, majoritarii PSD-ALDE-UDMR din Senat au adoptat tacit, fără nicio discuţie - cum ar veni, pe burtă - o nouă propunere de schimbare a legilor în favoarea puşcăriaşilor, mai ales a celor de top, între iniţiatori, cu toţii parlamentari ai UDMR, fiind şi preşedintele executiv al filialei Bihor, deputatul Szabó Ödön. Conform proiectului, care mai are nevoie doar de aprobarea Camerei Deputaţilor, perioada în care un deţinut va putea cere liberarea condiţionată [...]

Deputatul Muncitorul are cabinet

Domnul Dumitru Gherman, deputatul PSD cunoscut cu numele de scenă politică Muncitorul, și-a deschis cabinetul parlamentar. Ca orice om de ispravă, a dat de băut colegilor, că tot își serba onomastica. Iar ca tacâmul să fie complet, a convocat și un sobor de preoți format din două bucăţi cetățeni în sutană. Singurul lucru care mai lipsea au fost câteva kilograme de moaște, dar hai să nu fim cârcotași! Domnul deputat e un băiat bun și dacă aveți vreo problemă, puteți merge liniștiți la [...]

Plăcuţe… bipede: Fosta viceprimăriţă Rozalia Biro şi-a tras plăcuţă maghiară pe gardul vilei

Fostul viceprimar al Oradiei, Rozalia Biro, ar putea intra în conflict cu instituţia pe care a condus-o. În urmă cu trei ani, BIHOREANUL a scris că UDMR-ista, acum preşedintă a Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor, şi-a instalat pe gardul vilei din strada Branului o plăcuţă cu numele străzii în limba maghiară, „Tőrcsvár utca”, deşi legea spune că doar Consiliile Locale pot atribui denumiri de străzi, fără a exista obligaţia ca acestea să fie inscripţionate [...]

Ghiţă la Bangladesh: Deputatul PSD Gheorghe Bogdan merge la negocieri politice în Asia

Deputatul PSD Gheorghe Bogdan, care nu s-a remarcat cu mai nimic din 2012 încoace, de când încasează salarii ca parlamentar, e bucuros nevoie mare. În calitate de membru al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, Ghiţă merge la începutul lunii aprilie în Bangladesh, la o întâlnire internaţională a uniunii specializate în negocieri politice multilaterale. Păi, de ce numai Olguța Vasilescu să se evidențieze prin stăinătățuri chinuind engleza și franceza cu accente [...]

Autostrada Transilvania e ca făcută

Din când în când, între trei proiecte de lege pentru salvarea penalilor, senatorul Cseke Attila îi mai galvanizează pe fraierii din Bihor pentru niște proiecte strategice. Acum numărul mușteriilor a crescut pentru că, pe lângă tradiționalii politicieni aflați la remorca UDMR-ului, adică Mang de la PSD și Bodea de la ALDE, i-au luat la ștangă, cum s-ar zice, și pe naivii din USR, în persoana lui Cristi Rusu. Proiectele, pe cât de generoase, pe atât de iluzorii sunt. Cel puțin două din [...]

Unul pleacă, altul vine: Deputatul PSD Ioan Sorin Roman va ocupa cabinetul parlamentar al PNL-istului Valeriu Boeriu

Cine-a zis că pesediştii şi liberalii nu încap în aceeaşi încăpere se înşală. Deputatul PSD Bihor Ioan Sorin Roman, cel care nici n-ar mai fi parlamentar dacă avocaţii săi nu ar fi găsit o chichiţă prin care să atace hotărârea definitivă de incompatibilitate şi interdicţia de a ocupa funcţii publice, îşi face cabinet parlamentar în Salonta, luând în chirie taman spaţiul în care până anul trecut a funcţionat biroul rivalului de la PNL, fostul senator Valeriu Boeriu. Bihorel se întreabă [...]

Retrospectiva săptămânii: Cum plănuieşte deputatul Roman, condamnat ca incompatibil, să-şi păstreze mandatul

Luni Vio către Ghiusi. „Ai fost la balul Operei?”. „Cum să merg la balul Operei, când noi nu avem așa ceva? E ca și cum am merge la balul fotbaliștilor, când noi suntem sub nivelul ierbii la sportul ăsta”. „La balul acesta nu doar se cântă, ci se și încântă. Așa colecție de budigăi ca la Operă nu vezi nici la Ziua Minerului”. Marți  Deputatul condamnat definitiv: „Anul acesta se vor turna minimum 16 roabe de asfalt pe drumurile județului”. „Lasă astea. Mai bine spune-ne cum ai [...]

Deputat cu 300 de oi

Am zis că mă las de bullshit-urile alea cu corupția, cu hoții și tâlharii din Parlament, dar iată că din nou sunt obligat să lucrez cu materialul clientului. PSD a trimis în Parlament un domn onest, Ionel Roman, care, în mandatul trecut, pe lângă că legifera la greu, mai și ciobănea. Nu de alta, dar nu-l lăsa inima să renunțe la ocupația sa de bază, creșterea oilor. Din acest motiv ANI l-a acuzat de incompatibilitate și l-a trecut pe lista neagră. S-a ajuns în instanță, care a [...]

Ghiță Bogdan s-a dat cu pensionarii

Pentru cei care nu știu, domnul Ghiță Bogdan e la al doilea mandat de când mănâncă pita Statului ca deputat PSD. Faptul că oameni de valoarea dânsului sunt în PSD ține de domeniul întâmplării, pentru că specimene la fel de valoroase populează și alte partide. Ghiță este un deputat combativ care zilnic deschide gura, dar nu la tribuna Parlamentului, ci la bufetul de incintă. Omul a fost văzut la un miting al pensionarilor de la Cotroceni, deşi șeful său de partid, domnul Dragnea, a [...]
1

Se înmulțesc bubele candidaților PSD

Deputatul PSD Ioan Sorin Roman este incompatibil. Nu cu Ianoș Mang, șeful lui de la județ, ci cu postul de candidat la deputăție. ANI l-a găsit vinovat că, deși era deputat, a prestat în continuare la stâna proprie, unde făcea bani din vânzarea oilor. Asta după ce capul listei la Senat, Florian Bodog, a fost dezhabilitat și nu mai poate ține doctoranzi. Așadar, în cazul în care ajunge deputat, Roman va trebui să stea pe tușă timp de trei ani să-i lase pe alții să facă politică. Sigur [...]

Bitea, deputat – cel mai scurt mandat

Fost subprefect de Bihor, PDL-istul Cristian Bitea a avut un scurt mandat de deputat la PSD. Domnul Mang l-a pus catindat, deși singura legătură a lui Bitea cu PSD-ul este că trăiesc într-o țară unde se folosește aceeași monedă: euro! Cum treaba era nu numai groasă, ci de-a dreptul mare, la București s-a decis ca totuși Bitea să fie scos de pe listă. Nu-i nimic, Cristi! Cum în viață nimic nu se pierde, ci totul se transformă, poate că totuși partidul o să-i ofere ceva funcții mai mari [...]

Vicele Bodea s-a săturat de Consiliul Județean

După ce prin votul său a înverzit conducerea județului, Traian Bodea de la ALDE credea că va beneficia de veșnica recunoștință a udmeriștilor și comuniștilor. Abia după ce a văzut că Ianoș îi aduce niște câini, iar Pasztor ceva frunză numai bună de tăiat, s-a dumirit cum stă treaba. Drept urmare, l-au apucat visele de deputăţie. Cum ar veni, după ce a sunat aiurea pe la uși, încearcă să o șteargă. Traiane, dacă în venele tale mai curge sânge de roman, vorba imnului, stai și luptă-te [...]

Cherecheș și Nutriporkul

Când e vorba de putori, toată lumea se bagă în seamă. Deputata Florica Cherecheș a redeschis discuția despre mirosul emanat de firma de porci și a fost contrată de avocata instituției. Pe fir a intrat și șefa de la APM, doamna Merce, care a explicat că rolul său și al instituției pe care o conduce este nul în această problemă. De fapt, rolul e nul în toate problemele. Speranța orădenilor este ca, în 2017, avizul de mediu pe care-l emit cei de la Cluj să fie nefavorabil, chestie [...]

Sonia, realizare? Şase luni cu suspendare!

Ar fi ruşinos ca un deputat de rând să fie fără dosar penal în vreme ce şeful de partid, infractorul Liviu Dragnea, are o condamnare definitivă de doi ani cu suspendare. Probabil aşa a gândit doamna Sonia Drăghici care, iată, se vede intrată în lumea bună a politicii. Pentru că şi-a angajat copilul la cabinetul parlamentar, ca banii să rămână în familie, deputata şi-a primit pedeapsa. Cazuri de acest fel se întâlnesc în toate partidele. De exemplu, la Beiuş, Adrian Domocoş nu ştie [...]