Arhivele etichetei: denumire

Şirul Canonocilor: Primăria Oradea a pocit numele uneia dintre cele mai cunoscute construcții din oraș

Una dintre cele mai cunoscute construcţii din Oradea, Şirul Canonicilor a dat şi numele unei străzi din oraş, dar Primăria l-a pocit, parcă spre a-i chinui pe turiştii care încearcă să descifreze denumirea arterei. Pe ansamblul de case care au găzduit călugări stă scris „Şirul Canonocilor”, semn că şi cei însărcinaţi cu realizarea plăcuţei cu denumirea străzii, şi cei care i-au plătit au fost cu capul în nori. Sau, mai ştii, aşa testează funcţionarii Primăriei spiritul de observaţie [...]

Răscoală-te, Horia! Angajații din Primăria Oradea l-au rebotezat pe liderul răscoalei din 1784

O plimbare prin Oradea poate fi „educativă”. Spre exemplu, ştiaţi că răscoala ţăranilor români din Transilvania din 1784 a fost condusă de un anume Horia şi nu de Horea? Nici noi! Ei bine, de ceva vreme, şoferilor care trec pe strada Armatei Române li se arată, prin două indicatoare, montate astfel încât să fie vizibile din ambele sensuri, drumul spre strada „Horia”, având în vedere că o porţiune din strada Sucevei este închisă pentru lucrări. Bihorel nu ştie cine anume din Primărie a [...]

Eroul Necunoscut: Statuia voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii a rămas nebotezată

Turiştii care vizitează Piaţa Unirii pot da ocol de câte ori vor statuii voievodului Mihai Viteazul pentru că tot nu vor afla cine este bărbosul călare cu capă şi bardă. În vara anului trecut, când municipalitatea a comandat refacerea soclului cu plăci masive de granit, numele voievodului a fost îndepărtat, urmând ca indentitatea eroului să fie sculptată în piatră. Problema este că, un an mai târziu, statuia tot nebotezată a rămas. Funcţionarii povestesc că la realizarea plăcii meşterii [...]

Denumiri românești pe străzile din Oradea

Consilierii udemeriști s-au plâns lui Bolojan că din 8 străzi noi, botezate, doar una poartă nume unguresc. Pe mine mă miră că i s-au plâns lui Bolojan, când era mai normal să se plângă lui Szabo Odon. Că doar el este artizanul alianțelor care i-au lăsat pe maghiarii din Oradea fără viceprimar. Până acum era o lege nescrisă ce spunea că din patru străzi una purta un nume unguresc. Dacă lucrurile evoluează normal, adică din rău în mai rău, și frecușurile dintre județ și Oradea se [...]

Porţile de fier: Cum a fost botezată de orădeni staţia imensă de tramvai din Piaţa Unirii

Folclorul local a atribuit întotdeauna o denumire aparte staţiei de tramvai de lângă Primărie. Pe vremea comuniştilor locul s-a numit „La Tunuri”, după cele două baterii de artilerie lăsate de ruşi în urmă ca să se ştie cine este „şeful”. Denumirea a intrat atât de profund în conştiinţa publică încât după anii ’90 taximetriştii şi-au botezat staţia din zonă ca fiind „La centru fără tunuri”. Acum, chiar dacă generaţiile s-au schimbat, orădenii şi-au păstrat obiceiul de a porecli [...]
5

Misiune îndeplinită: Restructurarea Universităţii din Oradea a ajuns un mare fâs

Mult-trâmbiţata restructurare şi eficientizare a Universităţii din Oradea a ajuns un mare fâs. După ce decanii i-au spus „pas” rectorului Constantin Bungău când acesta le-a propus o variantă în care instituţia urma să aibă 13 facultăţi în loc de 15, se pare că din tot elanul acestuia n-a mai rămas nici umbra, aşa că subiectul e aproape mort şi îngropat. Ce nu ştiu toţi universitarii este că reforma instituţiei totuşi a început: Facultatea de Arhitectură şi Construcţii şi-a schimbat [...]
1

Podul şi statuia lui Ladislau. Sau Tokes

Istvan Csomortanyi, unul din liderii partidului lui Tokes, dă Primăria în judecată. Adevărul e că la câte bube are acum Bolojan cu cele 26 de proiecte, un proces pe teme etnice nici nu se mai simte. Csomortanyi e nervos pentru că statuia întemeietorului oraşului, regele Ladislau, nu e amplasată în Centru, iar denumirea podului, preconizată Szent Laszlo, nu a fost agreată de Prefectură. Sigur că dacă ar fi după Csomortanyi, podul s-ar numi Ladislau, statuia ar fi a lui Ladislau şi [...]

La Rumanciu, birjar! Patronii unei firme de cosmeticale nu ştiu denumirea străzii pe care şi-au deschis buticul

Orădeni, căscaţi ochii: în oraş a apărut o nouă stradă. O firmă de cosmeticale şi accesorii - pe nume Duo - a deschis în centrul urbei un magazin, dar patronii nici n-au avut interesul să afle denumirea corectă a străzii unde şi-au amenajat buticul. Au avut bani doar cât să-şi facă reclamă pe Facebook, aşa că săptămâna trecută orădencele au putut afla că sunt aşteptate la magazinul aflat pe strada „Rumanciu Rugariu”, colţ cu strada „Republici”. Bineînţeles, este vorba de fapt despre [...]

Măcelărim poporul! Patronii unei măcelării şi-au ales cel mai neinspirat nume

De câteva zile, în Oradea a apărut un brand nou. În două cartiere din oraş, Rogerius şi Velenţa, s-au deschis nişte măcelării noi, al căror nume arată apropierea lor de orădeni: „Măcelăria poporului”. Prăvăliile care funcţionează sub acest nume se laudă în fiecare zi cu mari reduceri de preţuri, astfel că nu duce deloc lipsă de muşterii. Bihorel constată că era chiar nevoie de un întreprinzător care să dea poporului carne, în speranţa că poate şi guvernanţii vor reduce cota de circ şi [...]

Colonelul Mircea Dogaru, şeful Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, are idei

Deşi omul e la Bucureşti domnul colonel Mircea Dogaru ne face program. Puternic tuşat de lucrurile pe care le-a văzut la televizor cu tragedia aviatică, propune ca aeroportul Oradea să poarte numele pilotului erou Adrian Iovan. Bietul pilot nici după moarte nu are linişte şi veşnic se găsesc câţiva care vor să vorbească cu menajera pentru a afla ce a mâncat ultima oară, cu instalatorul să ştie care ţeavă ceda mai des la baie sau cu cei care îi îngrijeau acvariul, dacă a avut aşa [...]

Olosig are două variante: Mihai Viteazul sau Olosighescu

În Oradea se dau lupte grele de stradă. Şi de parc. Bajor Andor a căzut la datorie după ce locatarii de pe strada ce urma să poarte această denumire au făcut o plângere la Primărie. Acum şi Olosigul, una din cele mai vechi denumiri ale oraşului, e pe cale să dispară, numele parcului din Rogerius urmând să devină Mihai Viteazul. Cum şi Velenţa sună aiurea, eu zic că ar trebui botezată mica Veneţie (poate mică şi neagră ar fi mai potrivit, să fie în ton cu băştinaşii ce o populează). Pe [...]
2