Arhivele etichetei: daniela ionescu

Copiatoarea se întoarce! Judecătorii îi restituie plagiatoarei Daniela Ionescu titlul de conferenţiar

Victorie mare pentru fosta decăniţă a răposatei Facultăţi de Textile din Oradea, Daniela Smaranda Ionescu. După ce anul trecut ministrul tehnocrat al Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a retras titlul de conferenţiar, deoarece îl obţinuse fraudulos în 2005, la doar doi ani după ce a încasat o condamnare penală pentru plagierea cărţii unei profesoare din Iaşi, Ioneasca a contestat sancţiunea la Curtea de Apel Oradea, plângându-se că din pricina ei a fost şi dată afară din [...]

Venin a la Ionescu: Liderul sindical al Universităţii din Oradea acuză BIHOREANUL că… i-a omorât soacra

Dată afară din Universitate după ce ministrul Mircea Dumitru a lăsat-o fără titlul de conferenţiar, plagiatoarea Daniela Ionescu nu putea face altceva decât să riposteze. Deja pe rolul Tribunalului a şi fost înregistrată o cerere a acesteia de suspendare a deciziei prin care prorectorul Marcel Roşca, care conduce Universitatea temporar, i-a desfăcut contractul de muncă. Bineînţeles, nimeni nu se aştepta ca Ioneasca să nu deschidă proces împotriva instituţiei, atât ea, cât şi soţul ei, [...]

Daniela Ionescu, din profesor a ajuns şomer

Necaz mare în familia sindicalistului Gheorghe Ionescu. Soția sa, care a ratat la mustață postul de profesor-plagiator, a ajuns acum pe drumuri. Prinsă cu toate mâțele în sac, doamna a fost ejectată de la Sorbonica, asta după ce bieții conducători ai instituției s-au tot chinuit să ascundă decizia, de teama familiei Ionescu și a sindicatului pe care aceasta îl conduce. Până la urmă, ce pierde Sorbonica câștigă industria. O așa somitate profesională precis va fi angajată pe bani grei [...]

Textilista şi săpunurile: Fosta decăniţă de la Textile, Daniela Ionescu, s-a făcut producătoare de săpun natural

Faimoasă pentru că s-a ales cu o condamnare penală pentru plagiat, fosta decăniţă a Facultăţii de Textile, Daniela Ionescu, pare să-şi fi schimbat specializarea. Femeia şi-a tras un blog prin intermediul căruia se promovează ca producătoare de săpun natural, sub marca Diorrona şi cu motto-ul „Blazonul pielii tale”, lăudându-se că acestea sunt realizate doar din uleiuri şi unturi vegetale, procesate manual la rece, şi conţin lapte de capră, iaurt grecesc, miere de albine ori pudră [...]

Cu jalba la Senat: Fosta decăniţă Daniela Ionescu pozeză în victimă a Universităţii din Oradea

Nemulţumită pentru că n-a reuşit să promoveze la concursul de profesor universitar pe care şi-l pregătise „pe măsură”, fosta decăniţă de la Textile, Daniela Ionescu, devenită o celebritate graţie faptului că a fost condamnată penal pentru plagiat, continuă să pozeze în victimă. Ionescu a transmis Senatului o scrisoare prin care se plânge că Universitatea i-a „sechestrat” dosarul de concurs şi că ar refuza să-i înapoieze documentele pe care le-a prezentat la înscrierea în [...]
2

Sindicat de jucărie: Din cauza nevestei, Gheorghe Ionescu a cerut şi obţinut ieşirea universitarilor orădeni din Alma Mater

Mare supărare pe liderul sindicatului de la Sorbonica, Gheorghe Ionescu! Joia trecută, acesta şi-a convocat colegii la o şedinţă pentru a le cere să voteze ieşirea Corpului Profesional Universitar din Federaţia sindicală Alma Mater, în care sunt reuniţi angajaţii din învăţământul superior, şi intrarea în Confederaţia Cartel Alfa, ce adună sindicalişti din diverse domenii, de la industria minieră până la agricultură. Bihorel a auzit că Ionescu s-a supărat pe liderii Alma Mater fiindcă nu [...]

Bani pentru sorbonei: Creşterile salariale pentru colaboratorii „piloşi” ai Universităţii din Oradea au fost respinse

În urmă cu o lună, 39 de cadre didactice asociate ale Universităţii orădene i-au bombardat pe membrii Senatului universitar cu cereri pentru salarii mai mari, fiind total nemulţumite de insignifianta sumă de 4 lei pe oră, pe care o primesc acum. Dacă iniţial senatorii universitari au amânat decizia până s-au lămurit asupra contribuţiilor concrete ale fiecărui „stranier”, săptămâna trecută le-au respins cererile tuturor, pe motiv că nu pot face excepţii pentru „suplinitori” atâta vreme [...]

Promovată, nu concediată: În ciuda dovezilor de plagiat, universitara Daniela Ionescu e „pedepsită” cu o promovare

Rectorul Constantin Bungău a dosit în sertare decizia Consiliului Naţional de Etică din 2012 care a stabilit negru pe alb că, dovedită în instanţă pentru plagiat şi chiar condamnată penal pentru această faptă, universitara Daniela Ionescu trebuia dată afară din instituţie. Cu toate acestea, Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial se pregăteşte nu s-o zboare, ci s-o promoveze pe doamna conferenţiar, care printre multe alte calităţi o are şi pe aceea de soţie a [...]
1

Ioneasca cea nervoasă

Celebra plagiatoare Daniela Smaranda Ionescu (foto), fostă decăniţă la Facultatea de Textile, a intentat BIHOREANULUI proces, pe motiv că i-ar fi ştirbit imaginea când a amintit din nou cum fusese ea condamntă penal pentru furt intelectual. Culmea e că, plină de tupeu, în faţa instanţei a susţinut inclusiv faptul că n-ar fi fost contactată telefonic de redacţie pentru a-şi spune punctul de vedere. Confruntată săptămâna trecută cu listingul convorbirilor telefonice, ce dovedea că discuţia [...]
1