Arhivele etichetei: cas

Dacian Foncea l-a făcut bandit pe directorul CAS

Fostul manager al spitalului TBC, Dacian Foncea, este supărat pe şeful CAS Bihor, dr. Gheorghe Ionuţ, pe motiv că a fost controlat la sânge şi alte limfe, la clinica New Medics, pe care o manageriază, pentru o reţetă de 9 lei. În schimb, îi reproşează că CAS-ul nu a observat cele aproape 14.000 de facturi false, decontate de un grup infracţional format din medici, farmacişti şi escroci. Doctor Ionuţ se apără arătând că CAS nu putea descoperi frauda. Şi se apucă să înşire ce atribuţiuni [...]

Zece motive pentru care nu se vrea implementarea cardului de sănătate

Capo di tutti capi al Colegiului Medicilor din România, dottore Vasile Astărăstoae, a declarat că pentru el şi gealaţii din subordine implementarea cardului de sănătate nu este o prioritate. După ce s-au cheltuit 50 de milioane de euro, acum domn’ doctor ne abureşte că datele din card vor putea fi trecute în viitorul card de identitate. Adică peste 10-15 ani, chestie care le mai dă un răgaz medicilor infractori să fure după pofta inimii. Să vedem care sunt motivele pentru care [...]

Asigurări la mişto: Cum îi „ejectează” CAS pe adolescenţii aproape de majorat din listele de asiguraţi

Aveţi în familie un adolescent în pragul majoratului? Verificaţi-l! Nu pentru prostiile vârstei pe care le-ar putea face, ci pentru mizeriile birocratice de care poate avea parte. Săptămâna trecută, cu câteva luni înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, o elevă din Oradea care se îmbolnăvise de o viroză s-a prezentat la medicul de familie, de unde a aflat că a fost scoasă de Casa de Asigurări de Sănătate de pe listele cu pacienţi asiguraţi. Altfel spus, era bună de plată pentru toate [...]

Şeful Casei de Sănătate Bihor nu are nevoie de fular. Îl are pe Foncea-n gât

Dacian Foncea, managerul unui spital privat este nemulţumit definitiv de colegul său liberal, Ionuţ Gheorghiţă, şeful CAS Bihor, pe motiv că acesta împarte banii din Sănătate după nişte criterii care frizează absurdul şi şpaga. Problema este simplă: cum nu sunt bani destui, Casa de Sănătate reduce finanţarea tuturor spitalelor. Dar nu o face proporţional, ci discreţionar. Aşa că Gheorghiţă s-a trezit reclamat, începând cu partidul, trecând prin DNA şi culminând cu jalba la Ocolul [...]
1

Şomerie cu şmecherie: Cum îşi lungesc unii şomeri lunile de stat degeaba

Dacă majoritatea bihorenilor ar fi îngroziţi să afle că riscă să intre în şomaj, pe unii vestea chiar îi bucură. Nu de alta, dar pentru şmecheri şomajul e mană cerească. Bihorel a aflat că majoritatea celor disponibilizaţi de pe funcţii de conducere ori pur şi simplu bănoase, deci cărora li se asigură şi o indemnizaţie de şomaj semnificativă, stau o săptămână-două ca şomeri, după care se îmbolnăvesc subit, de te miri ce. Aşa că, din acel moment, li se suspendă indemnizaţia de şomaj, [...]
1

Cine ne f… direcţia. Sanitară.

Eugen Nicolăescu a fost numit ministru al Sănătăţii probabil pentru că duce lipsă de sănătate şi nu neapărat de ministere. Ultima - să sperăm că-i ultima - năzbâtie a liberalului a fost anunţul prin care cerea desfiinţarea Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate şi a Direcţiilor Sanitare, pe motiv că astfel s-ar economisi 7% din cheltuielile cu sănătatea românilor. Nu c-aş muri eu de grija unor birocraţi care mai mult încurcă lucrurile, dar măsurile luate pe genunchi nu fac bine [...]