Arhivele etichetei: cartierul voltaire

Într-o atmosferă vibrantă, de înalt patriotism local, preşedintele Victor Ponta a vizitat Oradea

Aflat într-o vizită de lucru în mijlocul oamenilor muncii de la oraşe şi sate din judeţul Bihor, viitorul preşedinte acoperit al României, domnul Victor Viorel Ponta, a vizitat noile ctitorii ale regimului căruia cu mândrie patriotică îi spune "Epoca Ponta". Vii aplauze! Pentru început şi sfârşit, a vizitat zona cartierului francez Voltaire. Premierul a subliniat că a decis dublarea alocaţiei pentru pionieri, în semn de recunoştinţă pentru că aceştia au depăşit planul la colectarea de [...]
1

În Ţincapana s-a declanşat operaţiunea de curăţenie

Având în vedere că nu mai este admisă folosirea cuvântului ţigan propun să-l înlocuim cu cel de francez. Asta pentru că rromii stau cu predilecţie în zona Voltaire, care pe vremuri se numea Ţincapana. Mă şi mir că termenul din urmă nu a fost pus la index. Dar nu despre asta voiam să povestesc. În Ţincapana a început operaţiunea numită curăţenie până la capăt! Mai exact până la capătul străzii Navigatorilor. S-a tăiat iarba, s-a uscat şi s-a vândut pe post de cannabis. Au fost scoase [...]