Arhivele etichetei: carmen domocos

Examen cu nervi: Candidata la funcția de vicepreședinte al Tribunalului Bihor a picat chiar și examenul psihologic

Surpriză la concursul pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Bihor, aflat încă în derulare la Consiliul Superior al Magistraturii şi vizat de actuala şefă a Secţiei penale a instanţei, Veronica Ioniţă. Judecătoarea a fost într-atât de copleşită de emoţii încât, după cum a aflat Bihorel, a picat examenul psihologic, ba i-a fost respins şi planul de management, pentru care a luat cu mult sub nota minimă de 7. A doua oară va fi mai cu noroc, îi transmite Bihorel, iar dovada că [...]

Justiţie cu canapele: Fosta șefă a Tribunalului Bihor a ajuns în atenția DNA pentru achiziții de lux!

La doi ani de la redeschiderea Palatului de Justiţie, sărbătorită separat de conducerea Tribunalului Bihor şi de cea a Curţii de Apel, pricina zâzaniei dintre şefii de atunci ai celor două instituţii, judecătorii Carmen Domocoş şi respectiv Andrei Rus, a fost, în sfârşit, aflată. Un control dispus de Rus asupra achiziţiilor făcute pentru mobilarea clădirii a scos la iveală că şefa de la Tribunal ar fi închiriat nelegal câteva spaţii şi ar fi cumpărat o serie de obiecte de lux fără să le [...]

Teoria conspiraţiei: Fosta preşedintă (de nota 4) a Tribunalului Bihor crede că şi-a pierdut funcţia din cauza uneltirilor

Fosta preşedintă a Tribunalului Bihor, judecătoarea Carmen Domocoş, care a ratat un nou mandat la conducerea instanţei după ce s-a prezentat la concurs cu un proiect de management de nota 4, este convinsă că a devenit victima unei uneltiri. De care, culmea, nu ar fi străin nici BIHOREANUL, fiindcă taman în preajma concursului a dezvăluit că femeia, angajată şi la Facultatea de Drept, unde ar trebui să predea 6 ore săptămânal, presta de fapt doar 2 ore, şi nici pe acelea întotdeauna, deşi [...]
1

Care pe care: Războiul pentru șefia Tribunalului Bihor se duce pe toate planurile!

Mai sunt câteva săptămâni până când se va stabili noul preşedinte al Tribunalului Bihor, funcţie vizată de actuala deţinătoare, judecătoarea Carmen Domocoş, dar şi de fosta vicepreşedintă, Daniela Jurjuţ-Lazăr. Din câte a aflat Bihorel, lupta dintre cele două se dă pe toate fronturile, pentru că Domocoş i-a făcut zile fripte contracandidatei sale pe tot parcursul „competiţiei”. În culise se şopteşte că judecătoarea Lazăr-Jurjuţ a şi ajuns să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii [...]
1

Sorbonei au fost, sorbonei rămân! Șefii Universității din Oradea se feresc să-i sancționeze pe profesorii prinși că au chiulit

BIHOREANUL a demonstrat recent cum şase profesori celebri ai Universităţii din Oradea - ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, decanul FMF, Adrian Maghiar, fratele acestuia, Doru Maghiar, preşedinta Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, şi fostul primar Petru Filip - chiulesc de la cursuri şi seminarii. La 10 zile după publicarea articolului, timp berechet pentru o verificare, ziarul a cerut în scris Universităţii să prezinte sancţiunile date [...]

Senzațional: profesor de la Sorbonica surprins că merge la cursuri!

Eveniment fără precedent la Universitatea (Teodor) Maghiară Sorbonica. Un profesor a fost surprins în timp ce venea să-și țină orele de curs, spre uluirea studenților care nu s-au mai întâlnit cu un asemenea caz de pe vremea lui Nicolaus Olahus. Omul a fost sincer și a mărturisit că el de aia a venit la cursuri pentru că pe vremea când era student la Vadu Crișului, dascălii nu veneau să predea, iar el a rămas cam prostovan. „Doresc să mă mai instruiesc și eu, că deja ca profesor [...]

Preşedinta recepţiilor: Judecătoarea Carmen Domocoş a tras chiulul de la facultate pentru a merge la un party la Ambasada SUA

Vă mai amintiţi de scandalul provocat de recepţia organizată de milionarul Beneamin Rus în Palatul de Justiţie, la care a participat, pe lângă alte notabilităţi, şi judecătoarea Carmen Domocoş, preşedinta Tribunalului Bihor, instanţă unde patronul Selinei e judecat într-un dosar al DNA, iar firma sa într-un proces de faliment? Ei, bine, Bihorel a descoperit că judecătoarei nici că-i pasă, ba continuă să meargă la toate sindrofiile la care e invitată, chiar dacă între timp prezenţele sale [...]