Arhivele etichetei: budapesta

Steagurile lui Tokes

De la o vreme, despre fostul episcop Laszlo Tokes nu se mai aude decât atunci când mai face un copil, chestie remarcabilă la etatea lui, sau când mai scoate pe piață câte un steag al vechilor provincii ungurești. Eu cred că terapia prin muncă îi este benefică distinsului europarlamentar, multe persoane reușind prin asta să se echilibreze emoțional. Un atelier de steaguri nu poate fi decât o activitate onorabilă, care poate aduce și ceva profit. Ce nu mi se pare mie în regulă este [...]

Mega-amendă pentru cartel: Patronii austrieci ai Jurnalului Bihorean, sancţionaţi cu 1,5 milioane euro

Probleme nasoale pentru patronii austrieci de la Informmedia (acum Russmedia), editori în Bihor ai cotidianelor Jurnal bihorean şi Bihari Naplo. Bihorel a aflat că magnaţii de presă, care patronează ziare locale în mai toată Europa, au fost prinşi în Ungaria că ar fi bătut palma cu alte trei grupuri media, cu care s-au împărţit pe judeţe convenind să nu se calce reciproc pe bătături scoţând pe piaţă publicaţii concurente, ba chiar şi asupra tarifelor publicitare minime cu care să [...]

Mic, gras şi bogat: Sanyi Kiss se laudă cu averea lui în Ungaria

Cu o regretabilă întârziere, Bihorel a aflat că şeful UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a primit în sfârşit cetăţenia maghiară şi a depus jurământul de credinţă faţă de ţara vecină şi prietenă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în luna ianuarie. Evenimentul a fost considerat atât de important de către mass-media de la Budapesta încât portalul celui mai important cotidian din Ungaria i-a luat politicianului bihorean un interviu, căruia i-a pus titlul „Sunt mic, gras şi [...]
1