Arhivele etichetei: agentia de mediu

Dăescu se întoarce: Pesedistul Ovidiu Dăescu a fost „reciclat” pe o nouă funcţie de conducere

Fost şefuţ de reprezentanţă auto, fost şef la reprezentanţa Bihor a Registrului Auto Român, la Agenţia de Mediu judeţeană iar apoi mare şef în Capitală, la Garda Naţională de Mediu, Ovidiu Dăescu a fost mazilit şi tras „pe dreapta” de mai bine de doi ani. Asta până recent căci, după cum a aflat Bihorel, pesedistul a fost reciclat şi conduce compania minieră Băiţa SA din Ştei. De la neamul lui Manivelă la iubitorii de clorofilă, Dăescu a demonstrat că e meşter în toate, iar acum precis [...]