Arhivele etichetei: administratia fondului de mediu

Corcheș, back in… Oradea

Bucureștiul a pierdut un vice la Administrația Fondului de Mediu, dar Bihorul a câștigat un director la Oficiul de Studii Pedologice. Toate acestea prin revenirea la matcă a renumitului politician Dorin Corcheș. Nu mă întrebați cu ce se ocupă Administrația Fondului de Mediu și nici ce face Oficiul de Studii Pedologice, dar nu-l întrebați nici pe Corcheș, că nici el habar n-are. În schimb știe, ca orice soldat credincios al partidului, că întotdeauna se vor găsi sinecuri pentru cei cu [...]

Corcheș peste tot: Şeful ALDE Oradea se bagă-n seamă pe la televiziunile centrale

Chiar dacă nu are nicio greutate politică, șeful ALDE Oradea, ex-PDL-istul Dorin Corcheș, a devenit răsfățatul televiziunilor, în ale căror talk-show-uri își face frecvent apariția în ultima perioadă, comentând tot felul de chestii cu care nu are de-a face şi la care nici nu se pricepe. Numai săptămâna trecută, în doar trei zile, a fost prezent de două ori la Antena 3, o dată la Realitatea TV și o dată la Digi 24, post la care, de altfel, pare chiar abonat. Mereu grijuliu la propriul PR, [...]
1

Pedeapsa Corcheş: Cum a ajuns vicepreședintele ALDE șef la Administrația Fondului de Mediu

Eternul vânător de funcţii la stat bine plătite şi nemeritate, vicepreşedintele ALDE Bihor Dorin Corcheş, mazilit în primăvară dintr-un post de la Ministerul Agriculturii, s-a învârtit de-un nou post grăsuţ, tot la Bucureşti. De săptămâna trecută, fostul PDL-ist a devenit vicepreşedinte al Administraţiei Fondului de Mediu, cu rang de subsecretar de stat, suspendându-se temporar, a doua oară, de la şefia Oficiului Judeţean de Studii Pedologice. Dacă noua „reuşită” a fost aflată de [...]
1

Amenda CET-ului nu e a mea şi nici a voastră. Ci a urmaşilor urmaşilor voştri…

Acum câţiva ani, Administraţia Fondului de Mediu a amendat CET-ul cu 33,4 milioane de euro pentru că nu a depus la timp certificatele verzi. Între timp, CET-ul a intrat în insolvenţă şi cei care aveau de luat bani de la firmă s-au înscris la masa credală. Cei de la AFM au întârziat, însă, aşa că s-au înscris la masa credulă. Prin urmare, Justiţia le-a spus clar că dacă vor să ia pielea de pe Electrocentrale să se adreseze lui Stănel Necula, administratorul special al firmei, că le [...]

Să dăm bani doar ţăranilor: Pentru parcurile din Oradea nu sunt bani la Bucureşti, dar pentru cele de la sate sunt!

După ce a promis Oradiei că îi dă 2 milioane de euro pentru amenajarea Parcului Salca de lângă centrul comercial Lotus, Administraţia Fondului de Mediu s-a cam răzgândit. Zilele trecute, Primăria a primit de la Bucureşti o notificare că proiectul se amână la finanţare, asta în condiţiile în care contractele de execuţie au fost deja semnate, iar muncitorii au făcut o treime din muncă. Drept urmare, municipalitatea a decis să continue pe banii ei proiectul, ba chiar să-l modifice, [...]