Tăcerea e de aur: Zile la rând liderii PSD Bihor au rămas muţi în faţa protestelor masive

Săptămâna trecută, peste PSD Bihor chiar membrii de partid au aşternut o linişte ca de cavou.

Pe când mii de orădeni ieşeau în stradă, seară de seară, protestând împotriva luptei pe care acest partid şi guvernul o duc împotriva justiţiei, goarnele pesediste din Bihor, care până acum lătrau la orice le dicta partidul sau propriile excese de zel, au devenit de-a dreptul invizibile şi mute.

Nici preşedintele social-democraţilor bihoreni, Ioan Mang, nici mai tinerii Emilian Pavel şi Liviu Sabău Popa ori alţi tovarăşi, altfel foarte zgomotoşi pe reţelele de socializare, n-au scos, până sâmbăta trecută, nici măcar un singur cuvânt despre Ordonanţa nocturnă prin care Guvernul a scos abuzul în serviciu din Codul Penal ori despre protestele din ţară, chiar dacă au fost provocaţi de numeroşi „facebook-işti”.

Adevărul este că, atunci când faptele vorbesc, astfel de politicieni nu prea mai au ce spune.


0 Comentariu

*
*

Un Ping

  1. […] Citeşte mai departe, pe blogul http://www.bihorel.ro! […]