Doi dintre cei mai cunoscuţi parlamentari liberali din Bihor, senatorul Cristian Bodea şi deputatul Ioan Cupşa, s-au trezit săptămâna trecută, miercuri şi joi, cu căsuţele poştale gata să se dărâme, la figurat, din cauza miilor de mesaje primite de la cetăţenii care se opun proiectului Roşia Montana.
Urmarea? Cei doi n-au putut cerne, din maldărul de corespondenţă, ce era urgent şi ce suporta amânare, astfel că au fost nevoiţi să-şi petreacă mai bine de o noapte întreagă ca să le şteargă, mai ales că majoritatea erau tipizate, după modelul copy-paste, după un formular lansat pe Facebook.
Culmea ironiei este, însă, că nici Bodea şi nici Cupşa nu aveau de gând să voteze în favoarea exploatării cu cianuri, aşa că ecologiştii n-au reuşit, bătând la uşi deschise, decât să-i obosească pe doi de-ai lor, care aveau aceleaşi convingeri.
1 Comentariu
obosit esti tu chirila cu prostia din capul tau. Cu PNL-ul tau o sa te scuzfunzi si tu in curand in oboseala de veci.