Știri false pentru un președinte veritabil

Ovidiu Drobotă e un orădean acuzat că a distribuit știri false pentru a-l ajuta pe Donald Trump să ajungă președintele SUA. Unii zic că e omul rușilor, alții că e simbriaș la oculta mondială. Sigur că și Iluminații l-au pus pe statul lor de plată, la fel cum și ecologiștii au partea lor de vină.

Păi, hai să vedem cum ar arăta în România niște știri false în mediul politic:

1. Iohannis este omul naziștilor spre deosebire de Ponta, român verde, din tată albanez și mamă italiancă.

2. Iliescu nu e omul rușilor, fiind racolat de Mossad încă din timpul studiilor la Moscova.

3. Klaus nu a cumpărat garsonierele din meditații, ci din traficul de organe de bebeluși.

4. Sebi Ghiță a fost dat afară de la România TV pentru că a ținut partea Codruței Koveși în lupta contra corupției.

5. Liviu Dragnea este îngrijorat că alegerile vor fi falsificate din moment ce medicii legiști refuză să dea buletine de vot persoanelor decedate de mai mult de 15 ani.

6. Traian Băsescu a fost văzut părăsind locuința Elenei Udrea, după care și-a petrecut noaptea la domiciliul conjugal.

7. Călin Popescu Tăriceanu a fost surprins spunând: „Șase”! Nu era vorba de o atenționare în argoul interlopilor, ci despre faptul că e hotărât să se mai însoare o dată.

8. Pentru că a declarat că pleacă din partid dacă nu ajunge PNL-ul la Guvernare, Alina Gorghiu și-a trimis deja demisia la sediu.

9. Dacian Cioloș va dubla salariile tuturor românilor, dar le va da o dată la trei luni.

10. Liderii UDMR susțin că sloganul „Salvăm Oradea de capitală” este corect, dar o mână criminală a înlocuit Budapesta cu Bucureștiul.


*
*