Încurcătură mare în şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută. Hotărât să facă opoziţie reală, consilierul local Adrian Stângă a cerut cuvântul în mod repetat pentru a face cunoscută poziţia proprie şi pe cea a PSD.
Consilierul s-a prezentat la şedinţă cu temele făcute şi a atacat mai mult sau mai puţin justificat fiecare punct important de pe ordinea de zi. Atâta doar că aproape nimeni nu l-a luat în serios. Copleşit de importanţa funcţiei de preşedinte de şedinţă, liberalul Ioan Bârsan l-a rebotezat pe Stângă de câte ori i-a dat microfonul.
„Aveţi cuvântul, domnu’ Rus”, a spus de fiecare dată Bârsan, spre hazul colegilor, care nu au binevoit să îi atragă însă atenţia. Şi tot aşa, până la final! În fond preşedintele de şedinţă nici nu a greşit mult: şi Stângă şi de stânga, pesedistul nu putea fi decât… Rus!