Bihorel

Sorin Borza strâmbă deontologic din nas la Toamna Orădeană

Domnul profesor doctor docent, recent, are dreptate. Orădenii merită mai mult în Toamna Orădeană decât mititei şi muzică ieftină. De exemplu ar merita şaorme şi muzică scumpă.

Dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, 90% din români adorm pe muzică de Rimski-Korsakov, preferă baletul în locul luptelor de K1, iar când aud de manele aruncă televizoarele pe geam. Mai ales dacă sunt în casa soacrei.

Mai ţineţi minte ce vaier s-a auzit odată cu desfiinţarea postului România Cultural? Deşi audienţa era jenant şi nemeritat de mică.

În viziunea domnului Borza în loc să se strângă 1.000 de oameni la Casa de Cultură a Sindicatelor să vadă cum se bat pe picioare Leontin Ciucur şi Cornel Borza, mai bine s-ar aduce o trupă de jazz, care ar fi în superioritate numerică faţă de spectatori.

Toamna Orădeană trebuie să aducă şi câteva spectacole de ţinută, nimic de zis. Dar, ne place au ba, dacă poporul vrea pâine şi circ, nu te forţa să-i dai cozonac şi cadril.

Exit mobile version