Bihorel

Sorbonică de refugiu: Foşti şefi din Primărie au ajuns să conducă Universitatea din Oradea

De săptămâna trecută, Universitatea orădeană are un nou director administrativ în persoana inginerului Andrei Krausz, până acum şef al Serviciului Tehnic, numit interimar după ce fostului director Mircea Gordan i-a expirat mandatul.

Gurile rele spun că rectorul Constantin Bungău e satisfăcut: de mult l-ar fi vrut plecat pe Gordan, dar n-a putut scăpa de el pentru că ocupase postul prin concurs.

Cât despre înlocuitorul lui, se ştie că a fost, înainte de a intra în tagma sorboneilor, şeful Administraţiei Patrimoniului Imobiliar şi al Serviciului Proiecte din Primărie, instituţie din care a plecat în 2008, când a ajuns Ilie Bolojan primar.

Bihorel a aflat că şi urmaşa lui Krausz la conducerea Serviciului Tehnic al Universităţii, Georgeta Isai, e tot o fostă funcţionară a Primăriei, care a lucrat în subordinea lui Krausz. Isai a fost directoare adjunctă a API pe vremea lui Petru Filip, părăsind Primăria tot în 2008, lăsată de Bolojan pe dinafară la prima restructurare.

Şi uite-aşa a ajuns administraţia Universităţii pe mâna celor pe care încruntatul edil nu i-a mai vrut în Primărie…

Exit mobile version