Şoferul de la PSD bagă în marşarier

Ionel Ghib, primarul de o săptămână al PSD a dat în marşarier. Omul s-a prins că nu are niciun rost să se izbească de zidul Bolojan, şi încă pe banii lui, aşa că l-a lăsat pe domnul Mang cu Xeroxul fără toner.

Până la urmă, gestul lui Ghib – care oricum nu avea ce căuta în toată povestea asta ridicolă – este tipic pentru un ins de afaceri.

La ce dracu’ să bage grămezi de bani într-o campanie care nu va face altceva decât să-l compromită? Cu sau fără Ghib, PSD-ul bihorean demonstrează că politica de cadre dusă de domnul Mang începe să dea roade. Pe care le va culege la localele din iunie. Îi sugerez să nu meargă cu sacul, îi ajunge o pungă de un leu.


*
*