Creangă spunea despre el că știe că e prost dar, dacă se uită împrejur, parcă-i vine inima la loc. Și tonusul poporului orădean crește simțitor după fiecare ieșire la rampă a purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean, Adrian Simon.
Omul are un destin crud. Trebuie să povestească ce fac genialii de la CJ. Or, cum aceștia nu fac nimic, Simon trebuie să-și justifice solda spunând aberații despre adversarii politici ai lui Pasztor și Mang. Adică despre numitul Bolojan, care face parade militare ce put a sistem autoritar și, culmea, care – deși are soluții pentru Aeroportul Oradea – nu vrea să le divulge UDMR-ului.
Șimoane, ar trebui să ceri șefilor să te treacă la grupa I de muncă, la cât material te pun aceștia să digeri. Cum Pazstor este mai mereu prin vacanțe, Mang cu munca de partid și Bodea nu contează, ne putem aștepta ca după Simon să vină cu gargara și portarul Consiliului Județean împotriva primarului, iar femeia de seviciu să meargă să-l bată pe edil cu teul.