Pe drumul Oradea-Beiuş au apărut vestitorii primăverii. Nu e vorba de ghiocei, aceştia se vor planta mai la vară, ci de gropile care înnobilau frumosul şi pitorescul drum şi înainte de asfaltare.
Şeful CNADNR local, domnul Octavian Balog, ne explică că de fapt nu-s gropi, ci gropiţe, precum cele din obrazul şefilor lui de la Bucureşti şi Cluj. O altă explicaţie ştiinţifică este că respectivele cratere chiar trebuiau să apară, din moment ce nu s-a turnat încă stratul de uzură.
La cât de egală cu zero e fundaţia actualului drum, nu înţeleg de ce nu s-a turnat direct stratul de uzură, măcar nu se mai cheltuiau bani aiurea pentru a obţine aceleaşi gropi de dinainte de reabilitare.
Şi cum până la primăvară mai sunt câteva luni, s-ar putea ca deja celebrul drum să existe numai pe google map. Şi în dosarele Parchetului, pentru că Inspecţia în Construcţii a făcut deja plângere penală pentru modul în care Compania de Drumuri a fuşerit lucrarea.