Bihorel

Senatul bun la toate

Senatul Sorbonicii a  ajuns un fel de moașă comunală. Alcătuit deopotrivă din oameni onești și lepre notorii, din plagiatori dovediți și profesori onești, din gargaragii şi oameni care nu înțeleg ce caută acolo, acest Senat este chemat să dea fel de fel de decizii.

Cel mai haios a fost când prodecanul Bodog a cerut Senatului să-i redea virginitatea și să-i scoată petele din carieră, omul simțindu-se terfelit în presă. Ei bine, acum, președintele Senatului, Sorin Curilă, și colegii l-au luat la puricat pe arestatul la domiciliu Constantin Bungău. Cred că în mintea lui Curilă mai există o speranță că prin eliminarea lui Barney să-l poată aduce pe Targhet înapoi pe postul de rector, așa cum a dorit conspirația mediocrilor din Sorbonica.

Până la urmă am înțeles că Bungău va fi suspendat după ce i se termină concediul de odihnă, dar că s-a cerut și părerea Ministerului Educaţiei. Bungău însă nu mai trebuia suspendat. El s-a suspendat singur, de gât, cu ajutorul unei cravate galbene marca Știft, de la Pada Murre.

Exit mobile version