Bihorel

Senatorul Ghilea îl vrea pe Cornel Popa pe făraş

Indignat că primarii PD-L-işti nu au primit niciun ban de la Consiliul Judeţean, senatorul Gavrilă Ghilea a sărit la beregata preşedintelui Popa Cornel. Dar eu nu pun mâna în foc că va curge sânge.

Oricum e cam nasol să fii, de exemplu, liberal într-o comună cu primar PDL–ist şi să fii tăiat de la raţie de o simplă semnătură a lui Cornel, numai pe motiv că nu-l suportă pe Ghilea.

Popa se apără cu faptul că el mai scapă din greşeală câte un ban pe la primăriile pedeliste, mai ales dacă are hoaveri cu lucrări de construcţii prin zonă.

Acum senatorul Ghilea doreşte să-l schimbe pe preşedintele de judeţ bazându-se pe faptul că din toamnă referendumurile vor fi mult mai uşor de pus în practică.

Bihorenii, însă, sunt sceptici, după episodul Ţîrle. Iar după experienţa Popa, se tem să nu cadă din lac în puţ.

Exit mobile version