Am aşteptat cu sufletul la gură strategia PSD de dezvoltare a Oradiei. Şi am avut încă o dată dreptate. Nu am văzut nimic în plus faţă de cea publicată de mine acum câteva zile.
Mă întreb, însă, atunci când combătea modelul de dezvoltare propus de Bolojan, susţinând că Oradea se poate dezvolta şi altfel, pe ce se baza? Pe strategia care încă nu există? Pe studiile unor universitari obosiţi? Sau pe aportul oamenilor politici de la toate partidele?
Abia acum mi-a picat fisa, foloseşte deja o metodă patentată pe la Sorbonica. Adună ideile tuturor, după care se face un program ce va fi folosit de candidatul PSD la Primăria Oradea. Atenţie, însă, la ghilimele, că au mai păţit-o şi alţii!