E adevărat, nu chiar la ITRSV, ci peste Compartimentul de Pază al Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, înfiinţat de Consiliul Local Beiuş ca să administreze pădurile din zonă.
Bihorel a aflat că angajarea lui Coraş a fost dispusă chiar de edilul de Binş, Adrian Domocoş, în ciuda opoziţiei vehemente a preşedintelui PNL Bihor, Cornel Popa, dar şi a altor liberali beiuşeni, care au fost foc şi pară pe fostul ITRSV-ist după ce au aflat că acesta era cât pe ce să trădeze partidul doar ca să rămână în funcţie la Oradea.
Acum rămâne de văzut dacă noul paznic şef de la Ocol îi va ţine departe pe hoţi de pădure, căci la fostul loc de muncă n-a prea reuşit…