Ați auzit, probabil, de tentativa eșuată a fostului șef de la Protecția Consumatorului, Sebastian Secoșan, condamnat pentru şpăgi, de a obține eliberarea condiționată din închisoare înainte de termen.
Dar cu siguranță nu știați că, la fel ca mulţi alţi barosani ajunşi după gratii, Secoșan a socotit că o lucrare științifică „valorează” minus 30 de zile de închisoare, motiv pentru care a dat în patima scrisului şi a scos două „studii”, în valoare de 60 de zile: “Comportamentul organizaţional”, respectiv „Mediul organizaţional şi comunicarea”.
Ambele lucrări au fost publicate anul trecut și sunt în curs de reeditare în acest an, dar nu din pricină de cerere mare din partea cititorilor, ci tot pentru că poate mai scade ceva din AMR…
1 Comentariu
Si ce mare profesor universitar (oradean?) le-a dat ok-ul?