Scoateţi banii! Şefii din Universitate vor plăti pierderile din propriul buzunar

În faţa contractării unui nou credit, în valoare de 15 milioane de lei, Universitatea din Oradea se scotoceşte prin buzunare după orice leuţ. Drept urmare, o idee mai veche a senatorilor universitari a devenit săptămâna trecută literă de lege.

Dacă până acum membrii Senatului universitar doar sugerau că şefii executivi ai instituţiei – adică rectorul, prorectorii, decanii şi directorii de departamente – ar trebui să rămână fără indemnizaţii de conducere, în şedinţa de lunea trecută au decis să transforme ideea în normă.

Drept urmare, au adoptat o hotărâre în baza căreia îndemnizaţiile de conducere şi salariile diferenţiate vor fi diminuate pentru „acei membri din structurile manageriale care nu iau măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului financiar şi nu urmăresc permanent optimizarea situaţiei financiare şi obţinerea de performanţe”.

Altfel spus, dacă eşti prost manger n-ai decât să faci foame. La ce genii mişună prin Sorbonica, Bihorel se aşteaptă ca în doi-trei ani să nu mai existe şefi mai graşi de 15 kile…


*
*