Bihorel

Şcoala vieţii: Primăria Oradea scoate unitățile școlare din bugetarea participativă

Primăria îţi dă, dar nu-ţi bagă în straiţă! Începând de anul viitor, şcolile nu vor mai putea depune proiecte în cadrul sesiunii pentru selectarea proiectelor cu bugetare participativă, prin care orădenii propun ce proiecte să implementeze municipalitatea.

Săptămâna aceasta, Consiliul Local va dezbate modificarea regulamentului de derulare a procedurii după ce în prima sesiune de depunere a dosarelor Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu a primit bani pentru achiziţia de tablete şi laptop-uri, Liceul Onisifor Ghibu pentru amenajarea unui parc etnografic, iar Liceul Lucian Blaga pentru amenajarea unei săli multifuncţionale.

Pe de o parte, modificarea regulamentului a fost propusă pentru că niciun grup de iniţiatori nu poate concura cu forţa de lobby a unei şcoli, care se bazează pe numărul mare de elevi, profesori şi părinţi, iar pe de altă parte fiindcă proiectele punctuale ale şcolilor nu se adresează tuturor orădenilor.

Cel mai puternic argument este, însă, că directorii de şcoli au refuzat să gestioneze investiţiile câştigate, zicând că dacă Primăria le-a acceptat proiectele, nu are decât să le şi implementeze. Că doar n-o să îşi strice vacanţa de vară pentru câte un mizilic de 200.000 de euro!…

Exit mobile version