Scandalul de plagiat care i-a compromis pesedistului bihorean Ioan Mang cariera politică la nivel înalt – acesta fiind nevoit să demisioneze la doar câteva zile după ce fusese uns ministru al Educaţiei – s-a rezolvat în purul stil românesc: nicicum!
La 10 luni după ce a fost acuzat că şi-a pus numele, singur sau alături de soţie şi de asistentul Constantin Petru Popescu, pe nu mai puţin de 7 lucrări plagiate, Mang n-a fost declarat nici vinovat, nici nevinovat.
Pe surse, presa centrală anunţa încă din septembrie că fostul ministru, azi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a fost declarat plagiator de către Consiliul Naţional de Etică, însă verdictul final îl poate da doar Ministerul Educaţiei.
Săptămâna trecută, însă, Mang a declarat că nici Ministerul, şi nici CNE nu i-au trimis vreo înştiinţare oficială privind finalitatea anchetei care l-a vizat. Şi cum în România nimic nu e mai definitiv decât provizoratul, Bihorel are impresia că verdictul va veni abia când protagoniştii scandalului vor fi demult oale şi ulcele.
3 Comentarii
traim in romania mangule permite ti orice tara va merge inainte cu tine sau fara tine tot v a merge tu vei fi orsicum vom exista cu psd
Si cum in Romania toate sunt ”perimate” sau ”prescrise juridic” va mai puteti trezi ” in termen” cu un proces. Doar oamenii au si ei o imagine de pastrat!
Cel putin e bine ca Bihorel ne mai aduce aminte si pastreaza relativ viu interesul…
Felicitari!