Targetul de vânzări a fost stabilit astfel încât să depăşească măcar cu 10% nivelul de anul trecut, deşi credincioşii au şi sărăcit şi s-au şi împuţinat.
Poate că feţele bisericeşti nici nu ar fi făcut scandal dacă încasările nu le-ar fi fost luate integral, spre a fi vărsate în bugetul Episcopiei.
Dacă până anul trecut 1,5 lei din cei 5 lei cât costă un calendar se constituia venit la bugetul parohiei, de anul acesta toată suma merge în vistieria Preasfinţitului.
Mai mult, pentru a se asigura de maximizarea încasărilor, Sofronie a eliminat încă de acum trei ani fondul de protocol din care preoţii îşi recompensau cu câte un calendar sponsorii mai importanţi, pe considerentul că dacă vor să îi cadorisească, să plătească pentru calendar în locul acestora. În fond, dar din dar se face rai…