1. Din cauza inflației, costul unei mese crește de când ai trimis comanda până ți-a dus chelnerul mâncarea, așa că bacșișul va trebui să aibă o valoare variabilă.
2. Chelnerii vor avea voie să-și facă poză cu nota de plată pentru că bacșișul nu-l vor vedea niciodată.
3. Politicienii au introdus această lege pentru ca și șpăgile să fie considerate bacșiș, prin urmare e vorba și de legalizarea mitei.
4. Medicii cer și ei același tratament ca toți chelnerii, pentru că e foarte riscant să mai iei banii la plic.
5. Polițiștii de frontieră se opun acestei măsuri, pentru că nimic nu e mai avantajos decât cash-ul.
6. Clienții care consumă și apoi dau țeapă, fugind fără să plătească consumația, sunt obligați să lase măcar bacșișul pe masă, pentru a putea fi impozitat.
7. Frizerii vor primi bacșișul ca până acum, pentru că briciul e în mâinile lor.