Dar în Republica Infractorilor România e scandalos să fii condamnat la opt ani de închisoare pentru atât lucru. Păi, dacă se păstrează proporțiile cu mărimea furturilor, Liviu Dragnea nici nu mai apucă pușcăria că-i dă cu executare la zidurile de la Jilava.
De unde s-a născut eroarea? „Compleul” de judecată a crezut că-i ziua Depanatorului și i-a urat la mulți ani, mai exact 8. Și cum l-a văzut mirat, a întărit sentința: „Hai, Sanyi, executarea!”.
Că omul nu va face nicio secundă de bulău este deja de domeniul evidenței. Deja Racz Attila și nepotul lui Marko Bela i-au pregătit un culcuș aurit la Budapesta. Mai mult, după ce Statul Român Infracțional se va fi consolidat, Kiss va reveni în țară pe cai mari și nu m-ar mira să-i amplasăm un bust călare undeva prin parcurile din Oradea.