Sanda cea risipitoare: Pusă sub inculpare pentru conflict de interese şi fals în declaraţii, fosta şefă a APM Bihor a mai fost protagonistă în două dosare

Fosta şefă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, PSD-ista Sanda Mercea, debarcată din funcţie în septembrie 2016, când procurorii au aflat că avea firme ţinute ascunse şi şi-a hărţuit o subalternă, motiv pentru care au pus-o sub inculpare pentru fals în declaraţii, conflict de interese şi purtare abuzivă, nu este nicidecum o neobişnuită a sălilor de judecată.

Tot la Judecătoria Oradea, Mercea a fost protagonista a două dosare în care Banca Transilvania a cerut executarea ei silită pentru că nu şi-a plătit datoriile făcute pe două carduri de credit luate în 2007, respectiv în 2008. În ambele procese, magistraţii au admis acţiunea băncii, care poate începe să-şi recupereze banii.

Doamna Merce vede acum pe propria piele cum e să fii și dată afară din serviciu, și cu banii luați. Dar las’ că vine el partidul și-i găsește un loc călduț de muncă.


*
*