Bihorel

Salvaţi de BIHOREANUL: La scrutinul pentru rectorat, universitarii n-au putut nici să citească regulamentul de alegeri

La primul tur de scrutin pentru alegerea rectorului Universităţii din Oradea, desfăşurat marţea trecută, dar invalidat pentru că nici unul din cei doi candidaţi n-a adunat jumătate plus unul din voturile celor prezenţi la scrutin, s-a produs o situaţie demnă de filmele de comedie.

Nici membrii Biroului Electoral Universitar şi nici observatorii alegerilor nu citiseră Regulamentul alegerilor, astfel că nu ştiau despre articolul referitor la invalidarea scrutinului din această pricină.

După ce preşedintele BEU, avocatul Ştefan Herchi, a fost anunţat telefonic de un coleg care nu se afla în sală că trebuie să organizeze al doilea tur, membrii Biroului s-au lovit de un alt hop: niciunul nu avea un laptop cu acces la internet, pe care să poată citi Regulamentul pentru a se dumiri ce decizie trebuia luată.

I-a salvat tot BIHOREANUL, care le-a oferit calculatorul reporterului de la faţa locului…

Exit mobile version