Important este că noua lege va tăia în carne vie, dar şi în carne moartă din moment ce modificările se vor întinde până în 2062, când mulţi dintre cei afectaţi vor fi deja la loc cu verdeaţă.
Iată câteva observaţii cu privire la aceste pensii:
1. Se studiază posibilitatea ca beneficiarii pensiilor speciale să se bucure de ele încă din stadiul intrauterin.
2. Pensiile se vor stabili pe mai multe criterii: de echitate, de contributivitate şi de fatalitate.
3. România a cerut ca în Comisia Europeană această lege să fie analizată în noaptea de Revelion, pentru că numai nişte oameni orbi de beţi ar putea fi de acord cu o asemenea mizerie.